Aşa mamă, aşa fiică

Ştiinţa a demonstrat: legătura dintre mamă şi fiică este cea mai puternică dintre toate. Mama transmite fetiţei sale structura acelei părţi a creierului care reglează emoţiile. Această moştenire genetică este mai puternică decât în cazul mamă-fiu, tată-fiică sau tată-fiu.

legatura mama si fiica

sursa foto: pixabay.com

Concluzia acestui studiu, bazat pe sute de tomografii computerizate, a fost publicată în Journal of Neuroscience. Ea dovedeşte că mamele înţeleg cel mai bine emoţiile pe care le simte fiica şi vice versa. Este pentru prima dată când moştenirea genetică este atât de clar evidenţiată.

Cu totul specială este descoperirea legăturii la nivel emoţional dintre mamă şi fiică. Studiul reprezintă doar baza pentru viitoare cercetări în domeniul neuroştiinţei. Pentru că veştile s-ar putea să nu fie pe de-a-ntregul bune. Structuri similare ale creierului ar putea însemna şi moştenirea de la mamă a unor probleme serioase precum depresia.

 

Articol bazat pe studiul Female-Specific Intergenerational Transmission publicat în Journal of Neuroscience 

Citeşte şi: Copiii, mai deştepţi decât părinţii?

jucarii cu dragoste. jucarii creative, educative, de construit

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>