Chiar şi o singură palmă poate răni

Când îţi plesneşti copilul, fii sigur că asta îl va face mai agresiv, că va avea probleme psihice şi de învăţare şi că relaţia ta cu el nu va fi niciodată pe deplin sinceră. Iar toate aceste efecte se prelungesc şi în viaţa adultă. Concluziile apar în cel mai amplu studiu realizat vreodată pe această temă. Cercetarea a durat 50 de ani şi a implicat peste 160.000 de copii din mai multe ţări ale lumii.

pedeapsa corporala copii

sursa foto: wikihow.com

Studiul a fost realizat de specialişti de la mai multe universităţi din Statele Unite şi a fost publicat în Journal of Family Psychology.

Datele adunate arată că acei copii care au fost pedepsiţi prin metode fizice au devenit mai interiorizaţi şi şi-au pierdut încredere în sine. S-au lăsat uşor influenţaţi de anturaj şi au devenit mai predispuşi la consumul de droguri şi alcool. Rezultatele au fost aceleaşi, indiferent de vârsta copiilor care au participat la studiu sau de ţara unde locuiau aceştia.

A aplica o pedeapsă corporală unui copil înseamnă a-l plesni cu palma, oricât de uşor, a-l trage de urechi sau de păr, a-l ciupi, a-l scutura sau chiar a-l forţa să stea în poziţii inconfortabile. Oricare dintre aceste gesturi are consecinţe mai grave decât ne imaginăm.

explică Elizabeth Gershoff de la Universitatea din Texas şi Andrew Grogan-Kaylor de la Universitatea din Michigan, ambii implicaţi în studiu.

În lume, 80% dintre copii sunt plesniţi sau loviţi uşor de părinţi ca mod de a-i disciplina. UNICEF, 2014

Ceea ce mi se pare foarte important este că cercetarea demonstrează clar că adulţii crescuţi cu o palmă la fund sau o urecheală au folosit aceleaşi metode pentru a-şi creşte proprii copii.

Cu toţii credem că e o mare diferenţă între a plesni un copil pentru a-l disciplina şi abuzul fizic. Studiul demonstrează că o simplă palmă antrenează acelaşi tip de efecte negative pentru un copil ca şi abuzul, doar că într-o măsură mai puţin gravă.

A da într-un copil nu înseamnă că îl disciplinezi. Dimpotrivă. Îl îndepărtezi de tine şi îl faci vulnerabil. Eu am simţit asta. Citeşte confesiunea mea sinceră de părinte.

 

Articol bazat pe:
Risks of Harm from Spanking Confirmed by Analysis of Five Decades of Research, The University of Texas
Spanking and Child Outcomes: Old Controversies, American Pshychological Association

 

Jucării creative de calitate. Inspiraţie pentru cadourile de 1 iunie.

magazin online de jucarii creative

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>