Despre şcoală, cu sinceritate

Când am scris despre ritmul infernal de predare de la clasa pregătitoare, nu îmi imaginam că vor fi atât de multe reacţii de la părinţi şi învăţători. Comentariile lor mă bucură. Nu şi mesajul pe care îl transmit. Iată ce au scris şi cum se vede, prin ochii lor, tabloul şcolii de astăzi.

parintii nemultumiti de scoala

 

Suntem obosiţi de-atâta competiţie, lipsă de frumos şi plăcut, poezii învăţate pe de rost. Când a dat dovadă de creativitate, a fost pus la zid şi i s-a spus clar că doar acasă poate să fie cum vrea, la școală trebuie să fie cum vor cei mari. Obedienţă, aliniere, toţi pe-acelaşi calapod… Ce să mai vorbim de abilităţi, entuziasm, pasiune, zâmbete, prietenie, emoţii şi sentimente minunate?!

Cristina

 

Cunosc sistemul de învăţământ din interior de 40 de ani şi recunosc că, atât “sistemul” cât şi “goana” după puncte determină de cele mai multe ori cadrele didactice să îndemne copiii să participe la tot felul de concursuri. (…) Eu am decis să selectez cu mare atenţie ceea ce le propun copiilor.
Ce te faci însă când părinţii intră într-o competiţie acerbă între ei, îşi compară copiii şi vor să îşi împlinească visele nerealizate punând presiune pe cadrul didactic cât şi pe copii? Îi felicit pe părinţii care au început să se trezească, să lase copilul să facă ce-i place, fără a-i neglija educaţia.

Marioara Frangulea

 

Avem baieţelul în clasa pregătitoare. E dat la şcoală la 6 ani şi jumătate. Aşa-zisa joacă de la pregătitoare pe care au anunţat-o la televizor numai joacă nu este. Aşa că, din păcate, şcoala nu se opreşte…şi merge mult prea repede pentru ca cei mici să mai poată vedea ceva pe geam.

Mica

 

Copiii noştri nu vor mai avea copilărie, din păcate.

Claudia, pe pagina de facebook a site-ului

 

De ce nu eşti la fel ca ceilalţi? Cand o să fii la fel ca ei? Cam aşa şi-a început Boby primul an de şcoală. Un ghemotoc de 7 ani pasionat de istorie şi fizică, cu o creativitate nemarginită, a păşit într-un sistem în care după doar trei ani a început să-şi piardă încrederea în ceea ce poate, să se considere un ciudat. De ce? Pentru că el nu este la fel ca ceilalţi,  are un IQ superior. Ce vom face în continuare? Se va pierde în masa uniformizării? Schimbarea mentalităţii este cea mai importantă. Acceptaţi, dragi cadre didactice, şi copiii care sunt diferiţi.

Andrei, pe adresa educatiecudragoste@outlook.com

 

Nu noi furăm copilăria copiilor, ci acest sistem care încă se zvârcoleşte (Doamne, de câţi ani….) şi care în loc să simplifice lucrurile le complică, spre disperarea tuturor.

Creţu Ildiko

 
NU mă interesează notele/calificativele şi nu stimulez competiţia, deoarece copiii sunt diferiţi, au percepţii diferite, învaţă în ritmuri diferite, au diverse pasiuni şi înclinaţii naturale, prin urmare ar fi incorect să îi comparăm.

Sani

Scrieţi-ne şi voi despre cum s-a încheiat anul şcolar, ce probleme sau ce lucruri frumoase au făcut copiii voştri în clasă. Putem învăţa mai uşor unii de la alţii.

 

 

reducere jucarii

You may also like...

11 Responses

  1. Chiar si asa, in conditiile in care avem un sistem bolnav si neeficient, scoala este necesara. Pana cand statul nostru va fi puternic si sanatos casa faca ce trebuie, putem totusi sa facem chiar noi ceva pentru copiii nostri, si anume sa le insuflam de acasa dorinta de a cunoaste, adica de a intelege tot ce au acumulat la un anumit moment in viata lor, prin a face corelarile intre notiunile teoretice citite si viata reala. Copiii si mai ales cei mai mici, invata de la parinti. Amintiti-va cate lucruri le stiti doar pentru ca le-ati vazut acasa… inca mai exista dascali dedicati si daruiti, sunt mai putini dar exista. asta inseamna ca noi ca parinti avem mai multe de facut acasa si la urma urmei e vorba de copiii nostri, de viitor. Dificultatea demersului de a cauta cunoasterea vine din necesitatea practicarii zilnice pentru ca la fel ca si igiena personala, consolidarea increderii de sine, dragostea de cunoastere, dragul de oameni…trebuie improspatate zilnic. Altfel nu dureaza….si stim cu totii ce efect are de exemplu lipsa dusului cotidian. Stim cu totii ce inseamna lipsa de educatie…e plina televiziunea si presa scrisa si chiar si strada…daca asa arata prezentul viitorul cum va fi?!

  2. melania says:

    Multe fandoseli… Se cunoaste ca si parintii au trecut prin scoala precum gasca prin apa… Vina e a parintilor! De ce s-au inghesuit sa-si inscrie copiii DE GRADINITA la “clasa pregatitoare”? De ce le-au MANCAT un an de copilarie? De fraieri…

  3. koko says:

    Asa….loviti in scoala, loviti in dascali. Ba, io am facut scoala la tara….. se facea carte acolo… Joaca era in ograda, pe ulita si pe corhana. Ce tot bateti campii cu furatul copilariei? Englezii, italienii , nemtii isi invata copiii sa citeasca si sa scrie de la 2 ani incolo. Si voi vreti ca si la 6-7 sa joace turca! Puneti mana si invatati-i ce-i responsabilitate, adevarul, munca si stiinta !

    • Mariana says:

      Va contrazic, locuim în Germania și nimeni nu își învață copilul sa citească de la 2 ani, dimpotrivă! La grădiniță copilul meu nu sta sa facă fise și sa încet e litere se joaca afara pe orice vreme, cauta gândaci, aleargă și urmărește cuiburi se păsări, nu e nimeni stresat ca nu învață să citească înainte de școală!

      • Mihaela says:

        Si la noi in tara sunt schimbari mari in ceea ce priveste curriculum pentru invatamatul prescolar.
        Unele mentalitati si atitudini, fie ele ale parintilor sau ale cadrelor didactice din sistem raman neschimbate, dar si mai multe s-au urnit din loc si au stiinta despre nevoia copilului de joc si miscare potrivit propriilor trebuinte si interese. Eu incerc sa fiu acel dascal care- in mod constant- ii plaseaza pe copii in afara celor patru pereti salii de clasa, care face matematica cu fire de iarba, cu pietrele din curtea gradinitei, care face muzica in aer liber, pentru care invatarea regulilor de circulatie insemna deplasarea prin oras, sau care-cand conditiile meteo nu o permit- aduce natura in clasa copiilor, care picteaza impreuna cu copiii in aer liber pietrele, si sarmele si sticlele din plastic…. Si toate acestea le fac impreuna cu parintii! Ii apreciez mult ca au inteles in timp, ca activitatea la gradinita inseamna de fapt crearea unei situatii de invatare, in care mediul educational este foarte important, iar dascalul este o persoana resursa. Desi, dupa intalnirea cu invatatorul care le va prelua copiii, unii parinti mi-au marturisit timid ca au introdus acasa caietele tip, caietele de matematica etc. eu sunt sigura ca vor reusi sa-si gestioneze temerile legate de intrarea copilului la scoala si ca, si in aceasta vacanta de vara, copiii se vor juca afara, dovedindu-si prin joc zburdalnicia si istetimea, agerimea miscarilor, dorinta nestavilita de a impartasi jocul cu un prieten, dorinta de a scormoni prin pamant pentru a gasi niscai insecte pe care doar sa le urmareasca, fara a le strivi… Scuze, dar va asigur ca nu trebuie mers pana in Germania pentru aceste lucruri.

  4. anca says:

    Am terminat si noi pregatitoarea. Intr-o scoala cu rezultate foarte bune la nivel de oras / tara, intr-o clasa buna, la o Doamna buna. Pentru noi anul a trecut ca o poveste cu zane, printi si printese. Copiii n-au simtit cand au invatat. Si-au facut prieteni, se joaca impreuna, se plac, isi cauta compania. Copiii nostri o iubesc pe Doamna, iubesc scoala, cu ce stiu ei pana acum despre asta. La final de an au plans ca nu mai pot veni la scoala pe vara, si trebuie “sa stea in vacanta”! Se intampla sa am un copil foarte bun si ma simt onorata si recunoscatoare pentru asta. Insa la serbarea de final, una grea si complicata, cu roluri multe si intercalate, pentru care copiii au repetat extrem de putin, am numarat peste 20 de copii foarte buni intr-o clasa de 32, si m-am mirat intai, apoi m-am bucurat. Pana acum, mie pregatitoarea, Doamna, scoala aleasa, mi-au depasit asteptarile. Ne tinem pumnii si pe mai departe, sa fie cel putin la fel. Si va doresc tuturor sa aveti parte de experiente similare, cu siguranta se poate.

  5. Mihaela says:

    Am citit cu real interes articole si comentarii despre copii, despre parinti, despre educatori, despre scoala si gradinita, despre educatie ….. Cu unele sunt de acord, iar cu altele nu sunt. In toate patrunde o puternica nota de subiectivism, normal de altfel, atunci cand vorbim despre proprii nostri copii ca parinti sau despre “copiii mei” ca si cadru didactic. Inteleg nelinistile parintilor care se intreaba cu onestitate de unde si cand sa inceapa citit-scrisul, de ce copilul are sau nu are prieteni, daca sa-i dea meditatii la engleza incepand cu clasa pregatitoare … De-ati sti cate intrebari preced fiecare zi de munca a mea cu copiii, poate ca as fi considerata depasita de situatie. Si in unele cazuri sunt depasita de asteptarile parintilor care (timid-ce-i drept) imi spun ca “marea majoritate” a copiilor din generatia anterioara pe care dna invatatoare tocmai a dus-o pana la capat, stiau cand au intrat in clasa pregatitoare (ma rog, pana nu demult in clasa I) sa citeasca, sa socoteasca in gand pana la… transmitandu-mi prin aceasta ca de fapt si-ar dori ca si eu sa le predau citit-scrisul inca de la grupa mica de s-ar putea. Si iarasi depasita ma simt de situatiile in care parintii se mandresc cu multimea medaliilor castigate de vreunul dintre copiii lor la diverse concursuri. Marturisesc ca nu le fac cunoscuta ingrijorarea care ma cuprinde, o ingrijorare deloc legata de propriul lor copil, ci de ei ca si parinti si parteneri egali ai gradinitei in efortul de a le educa prichindelul pe care tocmai mi l-au incredintat. Si iata cum, cu fiecare noua generatie de copii la gradinita preluam si parintii in egala masura. Daca in ceea ce-i priveste pe copii sunt nerabdatoare sa-mi incep munca de slefuire a diamantului ascuns in inimioara si in mintea lor, in privinta parintilor e ceva mai dificil. De ce? Pentru ca si noi, dascalii suntem tot oameni si avem limite- de timp, de nivel de intelegere, de rabdare, de disponiblitate ….. Important este ca impreuna sa ne ocupam de copil, atat de bine cat ne pricepem fiecare, iar atunci cand gasim cazuri ca cele descrise aici sa nu le toleram nici unii, nici altii. Parintii si dascalii nu trebuie sa fie prieteni, ei trebuie doar sa fie parteneri intr-o misiune comuna, pe care unii sa o faca bine din dragoste pentru propriul copil, iar altii din datorie morala (daca e si dragoste, cu atat mai bine!).

  6. Rodica says:

    Pot spune ca sunt una din mamele care ar face totul spre binele copilului sau
    Dar asa cum se spune ” raul binelui este mai binele , asa am patit si eu cu copiii mei
    Dupa o experienta neplacuta cu fetita in clasa 1 si a 2-a la o scoala de arte unde studia muzica , am fost nevoita sa o mut din cauza invatatorei lipsind-o de una din pasiunile ei muzica ( dupa concursuri castigate la nivel de tara )
    Asa am mutat fata in scoala unde aveam si baietelul in clasa pregatitoare , am “nimerit ” foarte bine , cadre foarte bune , dar cum am spus am cautat mai binele ( erau foarte multi , multi….. de alta etnie ) si vorbeau urat …
    Asa ca am hotarat sa-i duc la ” cea mai buna scoala ”
    Cu fata a fost bine , dar cu baiatul am dat gres.
    Am intrat in clasa 1 cu baiatul intr-o clasa in care la inceputul anului trebuia sa stie sa scrie deja cu litere mici de tipar ca doar ei “erau evoluati din pregatitoare si “noi am invatat sa scriem de anul trecut ” ( adica din asa zisa pregatitoare de acomodare cu jocuri si alte lucruri )
    Copilul meu stia sa citeasca foarte bine la intrarea in clasa 1( eu sunt cadru didiactic invatamant prescolar si primar) spre deosebire de ceilalti care stiau sa scrie cu litere mici dar nu stiau sa citeasca – stupoare
    Pe parcursul primului semestru am avut numai probleme , colectivul de copii neacceptandu-l , spunandu-i sa plece din scoala aceasta , aceasta in nenumarate randuri .
    Ba mai mult a fost pacalit de unii colegi sa iasa afara din scoala in pauza dupa care i-au inchis poarta promitindu-i ca va fi prietenul lui
    Asta am aflat la sfarsitul semestrului 1 ca mai apoi sa ne spuna doamna invatatoare ca el stiti deranjeaza orele , ii face pe copii sa rada si ca parintii au hotarat sa plecati cu copilul din scoala.
    Am simtit ca s-a umplut paharul : copilul meu avea numai foarte bine la toate materiile , invatase sa scrie de mana si scria foarte frumos , era cel mai bun la citit dar se plictisea in banca fiindca termina foarte repede ce avea de rezolvat sau refuza sa lucreze cateodata ca pe el oricum nu-l pune sa raspunda , sau ce sa faca el intimp ce ceilalti citeau : a e i …. adica foarte greu, nu avea ce sa faca si astfel incerca sa-i amuze pe ceilalti
    Si asta nu a fost tot intr-una din nelipsitele sedinte ( din 2 in 2 saptamani maxim 3 ) jumatate din parinti sa-u luat de mine acuzandu-ma ca copilul meu face una alta , doamna neluand nici o atitudine. Ca la sfarsitul sedintei cand am rabufnit sa recunoasca ca de fapt nu copilul meu ci alti copii erau implicati in respectivele conflicte
    Pe tot parcursul anului scolar am dialogat cu d-na invatatoare sa gasim solutii pentru ” neastamparul” copilului meu care se datora de fapt din plictiseala din ore .
    Au fost multe discutii , reprosuri la adresa copiluilui meu ca la sfarsitul anului sa- ne spuna ca o sa-i scada nota la purtare ca in viitor sa se cuminteasca
    Sa se cuminteasca ?? Pentru ce sa-i scada nota la purtare? nu batuse pe nimeni, nu devastase nimic in clasa/scoala avea numai foarte bine la toate materiile si concursurile( punctaj maxim)
    Asa ca i-am spus ca noi am hotarat sa-l tranferam din clasa aceea si doamna foarte bucuroasa ” atunci nu mai e nevoie sa-i scad nota , ca era doar ca o masura pentru anii viitori . isi recunoaste greseala se simte vinovata ca nu a stiut sa lucreze cu el , dar ca pentru nivelul lui nu stie unde sa ne indrume ca nu exista clasa pentru copiii supradotati.
    Asa ca am terminat clasa 1 dezamagiti si acum sa vedem incotro o luam , in ce clasa/ scoala

  7. Rodica says:

    scuze pentru unele greseli facute din graba si sub efectul emotiilor , retraind acele sentimente din timpul anului : s-au

  8. Ioana Cocerhan says:

    Sunt studenta la Facultatea de Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Entuziasmată, am mers la prima ora de practica anul acesta la.o clasa pregătitoare din orad de la o scoală buna, dar încă de la prima ora am fost deranjată, chiar foarte supărată. Atmosfera de joaca nu a fost deloc creata de învățătoare ignorantă. Oficial, teoretic, asa cum invatam la facultate, la clasa pregătitoare, întâlnirea de dimineața se face stand pe covor(plăcut, familial, in joacă). Ei bine, niciodată nu a fost asa! Micuții stau în bănci nu doar cele 50 de minute, ci si multe pauze, pentru ca nu tot timpul reușesc să finalizeze cerințele învățătoarei. Cat despre activitati… In cele câteva săptămâni în care am mers la clasa respectivă nu i-am văzut decât O SINGURA DATA JUCAND UN JOC. SI atunci, copiii mai “agitati” cum ii numea doamna nu au fost implicați. Competiția era stimulata in schimb… Sa nu mai vorbim de despărțirea evidentă a copiilor în buni si rai, izolarea in bănci de o persoana… Trist, frustrant, urat, dezamăgitor…
    Poate e vina sistemului, dar eu cred ca lucrurile au evoluat cel puțin teoretic. Eu cred ca cea mai mare vina e a profesorilor inflexibili…
    Ca si comparatie/ extremă. Am fost la câteva ore la o clasa la sat, unde parchetul era in valuri si nici vorba de televizor laptop sau tabla smart. Dar o învățătoare care si-a motivat copiii sa îmvete. Nu erau temători, nu ezita u să răspundă erau incurajati chiar daca greseau.
    Pare evident faptul că omul de la catedra e in cea mai mare parte vinovat de evolutia copiilor si dezvoltarea lor, nu doar intelectuală.

Leave a Reply to melania Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>