Expoziţia de acasă

Nimic nu îi încurajează mai mult pe copii decât aprecierea noastră. Iar când vine vorba despre desenele lor, ce mod mai bun de a-i încuraja decât să le expunem lucrările în casă?
O putem face într-un mod ingenios, astfel încât să ne fie uşor să le înlocuim tablourile vechi pe măsură ce realizează altele noi. O putem facem fără să cumpărăm rame scumpe, cu puţină imaginaţie. Iată ce vă propun.

1.
cum să expui desenele pe umeraş

sursa foto: pinterest.com

Exact, aţi observat bine. Acelea sunt nişte banale umeraşe pentru pantaloni. Nu e nevoie decât de un cui şi de un loc potrivit pe perete pentru a expune desenele copiilor.

2.cum să expui desenele clipboard

sursa foto: pinterest.com

Cu toţii am folosit un clipboard măcar o dată. Dar niciodată ca să îl agăţăm pe perete cu un desen năstruşnic prins de el. Clipboard-urile sunt ieftine, se găsesc în librării în diferite culori. Pot fi chiar vopsite în nuanţele care se potrivesc camerei unde vreţi să le expuneţi. Mai aveţi nevoie doar de un scotch dublu adeziv ca să le lipiţi de perete, un dulap sau chiar o uşă.

3.
expozitie sarma

sursa foto: pinterest.com

Sistemul acesta cu sârmă şi cârlige se găseşte în magazinele de bricolaj. Cu ele, camerele copiilor devin o adevărată galerie de artă.

4.

cum să expui desenele pe coală de hârtie

Metoda asta e născocită chiar de noi. Am folosit un sul de hârtie pe care l-am tăiat în funcţie de înălţimea peretelui pe care am vrut să expunem lucrările. Am bătut patru cuie mici şi am fixat coala. Pe ea am lipit desenele cu puţin scoth în colţuri. Se desprind uşor şi se pot înlocui cu altele noi. Coala lungă de hârtie îmbracă frumos peretele şi îl înveseleşte.

You may also like...

1 Response

  1. Hana says:

    Mai este si varianta de a fi lipite cu washi-tape (banda adeziva decorativa) sau cu cleme de rufe. Eu le folosesc pe astea doua si este foarte simplu, de asemenea. De fapt, cu washi este varianta ideală pentru că nu se strică suprafața peretelui și pot fi mutate și aranjate ori de câte ori. Uite aici una dintre expozițiile noastre :) http://decorette.ro/2013/06/01/proiect-diy-pentru-ziua-copiilor/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>