Micii pârâcioşi

Mami, Andrei m-a împins! Doamna învăţătoare, Bogdan mi-a luat locul la masă! Da, copiii se pârăsc tot timpul: acasă, la şcoală, în parc la joacă. De ce fac asta şi ce ascunde, de fapt, comportamentul lor? Iată explicaţia unui specialist:

 

De ce pârăsc copiii?

de SORINA PETRICĂ, Psiholog clinician şi Psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală

Pâra este des întâlnită la copii. Prin acest comportament ei cer, de fapt, sprijinul unui adult atunci când se află într-o situaţie dificilă. Atât părinţii, cât şi educatorii, reprezintă pentru copii principalul sprijin în interacţiunea cu ceilalţi.

de ce se parasc copiii

sursa foto: pixabay.com

Ce se întâmplă în realitate?

Prin pâră, un copil îşi comunică nevoia de sprijin. Este, totuşi, un comportament nepotrivit pentru că naşte resentimente şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. Pâra are şi importante consecinţe emoţionale – determină furie, iritare, tristeţe, etc. Copilul pârât va avea resentimente faţă de cel care l-a pârât şi adesea va recurge la răzbunare ca modalitate de autoreglare emoţională. Copiii care părâsc riscă să fie marginalizaţi.

Cum poate un copil să ceară ajutor?

Atunci când pârăşte, un copil vorbeşte despre ce a făcut greşit altcineva. Copilul trebuie încurajat să vorbească despre el, despre cum se simte, despre ce anume l-a făcut să pârască. Şi să ceară ajutor.

Ana mi-a luat locul la masă – aceasta este pâră.

Sunt trist pentru că Ana mi-a luat locul la masă – înseamnă să îşi dea seama de propriile sentimente şi nevoi şi să ceară ajutorul unui adult.

Ce pot face părinţii şi educatorii?

De fiecare dată când acţionaţi în baza a ceea ce copilul vă spune prin pâră, nu faceţi decât să încurajaţi acest comportament. El se va stinge, treptat, atunci când copilul va înţelege cu ce probleme se confruntă şi cum altfel poate să le rezolve.

  • Stabilim regula: „fiecare vorbeşte despre el”
  • Facem apel la regulă de fiecare dată când un copil vine să pârască şi îi cerem să reformuleze cererea: „fiecare vorbeşte despre el, te rog să spui ce s-a întâmplat vorbind despre tine.”
  • Încurajăm copilul să solicite ajutor vorbind despre nevoia lui: „sunt supărat pentru că Ana… Am nevoie de ajutor, te rog să mă ajuţi!”

 

Bibliografie: 
-Denham, S. A., von Salisch, M., Olthof, T., Kochanoff, A., & Caverly, S. (2002). Emotions and peer relationships. In C. Hart & P. K. Smith (Eds.), Handbook of child social development (pp. 307–328). NY: Blackwell Publishers.
-Denham, S. A., Bassett, H. H., & Wyatt, T. (2007). The socialization of emotional competence. In J. Grusec & P. Hastings (Eds.), The handbook of socialization (pp. 614–637). New York: Guilford Press.
-Tremblay, R. E. (2008). Anger and Aggression. Encyclopedia of Infant and Early Childhood Development. M. M. Haith & J. B. Benson, Academic Press. 1-3.4

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>