20 de minute de lectură la şcoală în fiecare zi. Utopie?

Lansăm invitaţia ca în toate şcolile din România fiecare copil să citească măcar 20 de minute pe zi (…) Observarea, înţelegerea şi interpretarea textelor reprezintă sprijin pe drumul construirii de sine. Tocmai de aceea, îi rog pe colegii mei profesori să îi încurajeze pe copii să întrebe, să aibă răbdare cu ritmul lor de înţelegere, să le ofere timp pentru mirări şi spaţiu în care ei să îşi imagineze lumile descrise în cărţi. Îmi doresc ca lectura să fie o prioritate pentru noi toţi în înţelegerea lumii şi a sinelui.

Declaraţia este foarte recentă şi îi aparţine ministrului Educaţiei, Monica Anisie, citată de Agerpres.

Toate bune şi frumoase. Iniţiativă lăudabilă. Exprimare aproape filosofică. Ca autor de cărţi pentru copii şi mamă de şcolar, aş fi cea mai fericită din univers dacă asta chiar s-ar întâmpla. Cred, însă, că riscă să rămână cuvinte goale dacă nu se fac nişte schimbări majore.

Ca să laşi unui copil 20 de minute de lectură pe zi la şcoală trebuie să ai timp să faci asta. Trebuie să ai la dispoziţie acele 20 de minute pe care să le aloci acestei activităţi. În timpul unei ore, nu a pauzei de care orice copil are nevoie. În mod firesc, 20 de minute ar trebui să fie în timpul orei de Limba română. Dar e realizabil acest lucru? Nu este foarte multă materie pe care învăţătorii şi profesorii trebuie să o parcurgă? Au timp să facă asta dacă lasă copiilor libertatea de a citi aproape jumătate din ora de Limba română?

Să citească 20 de minute este de ajuns? Pentru a-i învăţa pe copii să citească atent, să înţeleagă ceea ce citesc, să îşi pună întrebări şi să facă legături cu alte lecturi nu ar trebui ca cele 20 de minute să fie urmate de un dialog pe marginea celor citite? De o discuţie liberă în timpul căreia elevii să înveţe cum să exprime o idee şi cum să o argumenteze?

Copiii ajung să citească de plăcere atunci când au cu cine să împărtăşească poveştile, când se pot bucura împreună cu cineva de personajele şi aventurile din cărţi. Când simt că pasiunea pentru lectură le este împărtăşită, devine subiect de discuţie şi mod de a lega prietenii.

Sofia simte şi acum nevoia să îmi povestească despre ceea ce citeşte, să mă întrebe dacă îmi place un personaj sau altul, să împărtăşească cu mine aventurile entuziasmante din cărţi. Iar ea are deja 11 ani. Dar pentru copiii care au învăţat de curând să citească şi care abia acum deprind obişnuinţa lecturii, nu ar fi de ajutor să aibă cu cine să discute la şcoală? Nu le-ar fi mai uşor dacă învăţătorul sau profesorul i-ar antrena în discuţii şi jocuri pe marginea cărţilor?

Numai că ajungem din nou la problema timpului şi la materia care ne presează.
Dar dacă am schimba materia la Limba română cu totul, astfel încât lectura să fie punctul central?

Dacă materia ar pune accent pe citit şi pe înţelegerea unui text scris? Dacă am urmări dezvoltarea modului de argumentare şi de susţinere a unei idei? Cred că, dacă un copil este încurajat să citească frecvent şi cu atenţie şi dacă va fi îndemnat să îşi exprime cu voce tare ideile, îşi va însuşi cu uşurinţă regulile gramaticale. Nu va fi nevoie să îi turnăm pe gât reguli pe care doar să le înveţe pe de rost, pentru că acel copil va şti deja să vorbească şi să scrie corect.

Şi dacă tot schimbăm materia, hai să revizuim şi lecturile pe care elevii trebuie să le citească. Hai să aducem în manual mai multe cărţi din literatura universală contemporană, mai multe poveşti scrise de autori români actuali. Sunt o mulţime. Şi sunt minunate. Avem noroc de edituri care traduc literatură bună pentru copii şi avem noroc că editorii au tot mai mult curaj să publice autori români.

Subiectele de la Evaluarea Naţională ar trebui  să reflecte schimbarea din manuale şi să pună accent mult mai mult decât o fac acum pe înţelegerea unui text la prima vedere şi pe raţionamente logice legate de ideile din text. Exact ca în modelele de teste Pisa. Sau ca la subiectele de la olimpiada de Lectura ca abilitate de viaţă care se organizează începând cu clasa a V-a.

Se poate şi nici măcar nu este greu. Sunt mulţi învăţători şi profesori care reuşesc să facă orele de Limba română mai atrăgătoare. Dacă ar lucra după o materie modificată şi ar pregăti copiii pentru altfel de subiecte la Evaluarea Naţională, atunci lucrurile chiar ar putea sta foarte bine.

Cred că fără aceste modificări de substanţă, cuvintele doamnei ministru Anisie vor rămâne doar forme fără fond. O utopie frumoasă.

P.S.

În timpul atelierelor pe care le ţin în şcoli văd cât de mult înseamnă pentru copii să poată vorbi despre cărţile şi poveştile care le plac. Le spun de la început că pot să îmi adreseze orice şi oricât de multe întrebări doresc. Când le dai libertate să se exprime, copiii te uimesc. Iar când discuţia e despre cărţi, aventuri, personaje, propriile idei şi primele lor încercări de a scrie poveşti, atmosfera e aşa cum ar trebui să fie mereu în timpul orelor de la şcoală.

MAI MULTE DETALII, AICI