8 Martie, încremenit în timp

Au trecut 30 de ani de când participam la serbarea de 8 Martie de la şcoală. Tovarăşa învăţătoare ne împărţea poezii pe care le recitam în faţa clasei. Cântam cu toţii De ziua ta mămico… Am retrăit acele momente când am asistat la serbarea de 8 Martie a fiicei mele. Copiii aliniaţi în faţa clasei, texte învăţate pe de rost, acelaşi De ziua ta mămico…

sursa foto: latrecut.ro

Desigur că cei mici sunt minunat de emoţionaţi şi îţi umplu inima de bucurie. Desigur că doamnele învăţătoare sunt bine intenţionate. Cele mai multe organizează aceste serbări din plăcere şi cu plăcere. Şi inima lor se umple de mândrie.

Dar n-ar fi timpul să rupem, totuşi, cu trecutul? Să nu mai înveţe copiii pe de rost texte care amintesc de vremuri pe care nici măcar nu le-au trăit? Să nu se mai încoloneze şi să recite poezii pe care altcineva le alege pentru ei?

Măcar la serbare am putea să îi lăsăm liberi. De ce să nu scrie ei o scurtă poezie pentru mama? Le-ar da încredere în forţele lor. De ce să nu inventeze, câte doi, o mică scenetă despre mama? Ar putea lucra la ea în pauze şi asta i-ar apropia şi mai mult. De ce să nu vină fiecare cu un proiect unic despre mama? Un desen, un gând exprimat liber, un colaj sau cine ştie ce altceva îşi vor imagina.

Nu trebuie să aşteptăm mereu ca alţii să schimbe sistemul de învăţământ. O putem face şi noi, începând chiar cu aceste serbări. Am putea să propunem alt mod de organizare şi sunt convinsă că doamnele învăţătoare l-ar pune în practică cu drag. Copiii noştri merită să le preţuim inteligenţa şi inventivitatea.

Pentru că acum, spre deosebire de acum 30 de ani, avem libertatea şi puterea să aducem o schimbare.

Citeşte şi: Temele, povara din fiecare zi