Autoportretul copilăriei

Îmi place de Rareş. Câteodată mă simt obosită. Cred că am puteri magice. Sunt câteva lucruri pe care le-am aflat despre fiica mea în urma unui proiect prin care am vrut să îi arăt că este unică şi specială.

Ne-am murdărit degetele cu cerneală şi ne-am lăsat amândouă amprentele pe hârtie.  S-a uitat cu atenţie şi s-a convins că suntem cu toţii diferiţi. I-am desenat amprenta, din câteva linii, pe o coală mai mare. Am rugat-o apoi să scrie de ce crede ea că este unică. Aşa a înţeles că fiecare suntem speciali în felul nostru.

Pentru mine însă, micul proiect a avut un rezultat cu totul surprinzător. M-a ajutat să intru în lumea ei şi să o văd prin ochii ei. În scris, şi-a dezvăluit gândurile şi temerile. S-a privit cu detaşare şi a fost sinceră cu ea însăşi. Şi-a făcut autoportretul copilăriei.

Cu cât copiii sunt mai mari, cu atât autoportretul pe care îl vor realiza va fi mai complex. Iată câteva exemple:

sursa foto: eatok.com

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi voi trimite noutăţile şi articolele mele. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂