Ca mersul pe bicicletă…

Nu, nu ne plac comparațiile, dar ne place să învățăm din greșeli. Aşa că am încercat ca la copilul numărul 2, Noa cea mică, să nu mai repetăm greșelile pe care am considerat că le-am făcut la copilul numărul 1, David cel foarte mare. Una dintre greșeli, ca să le spun așa, se referă la mersul pe bicicletă.

Nu ne-am prea ținut de capul lui David ca să meargă pe bicicletă, am tot așteptat parcă să învețe singur sau am ales greșit bicicleta – să fie cât mai mare, sa îi ajungă și la anul, să fie cât mai nouă (astfel că până strângeam banii mai trecea un an) și am ajuns pe la 8 ani și tot de șa îl țineam prin parc.

Pe Noa am încercat să o punem cât mai devreme pe bicicletă și e adevărat că am făcut asta când avea un an și doar câteva luni. Începuse deja pandemia, era lockdown, nu aveam atât de multe lucruri de făcut, astfel că am încercat să umplem curtea cu tot felul de lucruri care să ne ajute să treacă timpul mai repede: un tobogan, un leagăn, un coșuleț de baschet, un balansoar, o tricicletă. I-a plăcut foarte mult – avea un an și patru luni și mergea cu tricicleta aia prin curte toată ziua.

Ulterior, spre sfârșitul verii, pe la un an și 8-9 luni, am renunțat la una dintre roțile tricicletei și am făcut-o bicicletă de echilibru. Era destul de micuță, dar forte rapidă, cu roți de silicon, a mers toată toamna cu ea – avea un echilibru fantastic și o viteză pe măsură. Pe la doi ani și un pic am schimbat bicicleta de echilibru cu una mai mare, tot de echilibru, dar citisem peste tot pe grupuri despre bicicleta aceea minune super-super-ușoară, super-super-prietenoasă cu copiii. Încă nu eram convinși că ne-o permitem, în niciun caz una nouă.

Dar Noa era deja foarte avansată și își ținea foarte bine echilibrul. Avea doi ani și jumătate deja și simțeam că e momentul sa treacă la bicicleta cu pedale. Nu avea niciun rost să încercăm cu roți ajutătoare, de fapt nici nu înțeleg de ce le zice așa, că numai ajutătoare nu sunt. Cu acelea ai fix toate șansele să NU înveți vreodată să mergi pe bicicletă. Am început să caut pe site-urile de vânzări. Foarte foarte rar se găseau anunțuri cu bicicleta minune Woom, oricum prețul este unul mare și dacă e second hand. Am găsit la una dintre mămici o bicicletă și am mers împreună cu Noa să o cumpărăm. Întâmplarea face că doamna locuia fix lângă parcul Tei și am zis să rămânem în parc să testăm bicicleta. Albastră că cerul, nu ne-a deranjat culoarea deloc. Noa era super nerăbdătoare să o încerce, noi ne pregăteam psihic să ne “cocoșăm” la propriu alergând în urma ei.

Dar chiar este o bicicletă extraordinară și Noa chiar era pregătită pentru ea. În doar câteva minute mergea singură, fără să fie nevoie de noi decât la pornire. S-a remediat și pornirea în doar 2-3 zile și astfel, copilul nostru de 2 ani și 9 luni uimea parcul mergând pe bicicletă cu pedale.

O iubește și azi la fel de tare, chiar daca șaua e sus la maximum, adoră să meargă cu ea la grădiniță. Desigur, cu fustițe, rochițe, ștrampi si bentițe!

P.S. Prima foto (cu bodyguard ) e fix din ziua când Noa a mers prima dată pe bicicletă.