Când statul acasă nu mai e o bucurie. Sfaturi de la un psiholog.
N-am crezut că o să-mi fie dor de dimineţile în care o trezeam cu greu pe Sofia dimineaţa, când îi spuneam Hai, hai! de un milion de ori până reuşeam să ieşim din casă, când înjuram în gând traficul infernal în drumul spre şcoală.
Acum nu ne mai trezim cu noaptea în cap, nu ne mai grăbim, nu mai stăm în trafic. Sofia şi toţi ceilalţi copii au timp, mult mai mult timp. Prea mult timp. E greu să îţi organizezi timpul când eşti copil, nu ştii să faci asta, pentru că şcoala o făcea pentru tine până acum. De aceea e important ca cei mici să înveţe să îşi gestioneze eficient tot timpul pe care îl au acum – să şi înveţe, să facă şi lucrurile care le plac, să şi vorbească cu colegii şi prietenii, să şi citească, să se şi joace, să se şi relaxeze.
sursa foto: freepik.com
Iată cum îi putem ajuta, noi părinţii. Articolul care urmează este scris de Mirela Ţigănaş, psiholog clinician specialist şi psihoterapeut. Sunt sigură că ne va ajuta pe toţi să trecem cu bine peste această perioadă dificilă.
Cum îţi ajuti copilul să îşi organizeze timpul
de Mirela Ţîgănaş, psiholog clinician specialist şi psihoterapeut
Copiii noștri au nevoie de ajutorul nostru îna ceastă perioadă dificilă. Închiderea şcolilor i-a luat pe nepusă masă și au nevoie de multă autodisciplină. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să îi învăţăm să scoată din buzunarul secret anumite abilităţi care să îi ajute să îşi folosească timpul în favoarea lor.
Pentru ei, dragii noştri copii, recomandările sunt:
- Să îşi facă un calendar de lucru pentru o săptămană, pe fiecare zi în parte (ca un orar), răspunzând la întrebările:
- Care sunt sarcinile pe care le am de făcut?
- Câte activităţi am de făcut?
- Care este gradul de dificultate a acestor activităţi?
- Pentru fiecare zi, trebuie să îşi stabilească priorităţile, adică să ierarhizeze sarcinile de lucru: poate că sunt lecţii online, dar şi teme, fișe de lucru zilnice şi săptămânale pe care le au de realizat. Pentru aceasta, pot face un calcul (de timp) pentru fiecare materie (presupunând că 12 ore dorm, să împartă celelalte 12 ore între activitătile școlare și hobby-urile voastre);
- Pentru fiecare activitate/materie (exceptându-le pe cele online), ar trebui să stabilească de cât timp au nevoie;
- Ajutaţi-i să scrie orarul zilnic pe o coală de hârtie, pe care să o lipească undeva la vedere (dulap, ușă, oglindă) și în care să indice orele aferente (ex: romană 9-9.50, pauză 9.50-10.05…);
- E important să se ţină de programul stabilit!
Ponturi:
- Împărţiţi timpul astfel: 50 minute timp de lucru, 10-15 minute pauză;
- În timpul pauzei, este important să evite ecranele; mai degrabă, să folosească acel timp pentru hobby-urile lor, să se uite pe fereastră, să iesă în curte sau la balcon sau să facă puţină mișcare;
- După ce aţi stabilit împreună gradul de dificultate a activităţilor ( în afara celor online), ar fi bine să înceapă cu cele mai grele, lăsându-le pe cele mai ușoare la final;
- Sfătuiţi-i să facă lucrurile pe rând (studiile spun că, dacă facem mai multe lucruri în acelaşi timp, asta ne scade capacitatea de atenţie, acea sarcină ne va lua mai mult timp și vom obosi mai repede);
- Creaţi-le o rutină, un program zilnic: culcaţi-i la aceeași oră seara (fluctuaţi cu maximum 10-15 minute) și nu foarte târziu, astfel încât să permiteţi organismului lor să-și recapete echilibrul. Treziţi-i la aceeași oră, dimineaţa;
- Asigurati-vă că au o atmosferă de calm, propice învăţării;
- Este de preferat ca, acolo unde lucrează (camera lor de lucru), să fie cât mai puţini stimuli care să le distragă atenţia;
- Le puteţi crea un colţ special pentru învăţare;
- Când simţiţi că sunt tensionaţi, faceţi o pauză, glumiţi cu ei, faceţi ceva plăcut împreună, acordaţi-le o recompensă;
- Citiţi, din când în când, câte o poveste împreună… sunt magice și fac minuni.
Important:
- Creaţi-le rutina unui program care să alterneze timpul de lucru cu pauzele (timpul de lucru să nu depășească 50 de minute, iar pauzele să fie respectate pentru a le relaxa mintea și organismul);
- Pe cât posibil, faceţi împreună cu ei mișcare (în casă sau în curte);
- Nu uitaţi să zâmbiţi și să vă păstraţi simţul umorului!
(Mirela Ţîgănaş este psiholog clinician specialist şi psihoterapeut, tel: 0751 291115, mirela.tiganas@gmail.com, psymind.ro)
Dacă aveţi nevoie de sfaturi pentru a vă ajuta copiii în această perioadă dificilă, scrieţi-mi în comentarii şi vom încerca să găsim împreună soluţii.
Ce griji şi temeri aveţi, ca părinţi? Ce vi se pare cel mai greu la perioada aceasta când copiii nu merg la şcoală? Aţi vorbit cu copiii despre virusul ăsta nenorocit? Ce le-aţi spus şi cum i-aţi liniştit?
COMENTARIILE TALE