Despre şcoală şi viaţă. Dialog imaginar (şi nu prea)
Acest dialog este imaginar. Orice asemănare cu situaţii şi personaje reale este pur întâmplătoare. Şi totuşi…
Acest dialog este imaginar. Orice asemănare cu situaţii şi personaje reale este pur întâmplătoare. Şi totuşi…
Copiii desenează personajele, le dau viaţă şi le înregistrează apoi vocile. E ca un teatru de păpuşi digital pentru copiii ingenioşi ai acestei generaţii.
Temele sunt doar un semn al neputinţei noastre de a adapta modul în care se învaţă la şcoală la realităţile pe care le trăim.
O întâmplare despre cum orele de limba română încurajează prea puţin dialogul autentic, gândirea şi exprimarea liberă a copiilor.
Cel puţin 210 elevi români sunt înscrişi la cursurile unei şcoli-umbrelă din străinătate şi învaţă de acasă.
Sunt convinsă că scrisul de mână va deveni o raritate destul de curând. Poate că ar trebui, totuşi, să nu ne lăsăm copiii să renunţe atât de uşor.
Pentru că se trezesc dimineaţa devreme, îşi fac temele pe care le urăsc, stau ore în şir în bancă şi învaţă, cum pot ei mai bine, ca să ne facă pe noi mândri.
An de an e la fel: îmbulzeală, discursuri plictisitoare, celebrul careu din curtea şcolii. Doar copiii noştri frumoşi mai reuşesc să salveze prima zi de şcoală.
Întrebaţi-i asta pe copii şi veţi vedea că ceea ce îşi doresc nu are nicio legătură cu ceea ce li se predă la şcoală. Ei simt ca au nevoie de altceva. Noi, nu.
O păpusă, un robot, un urs de pluş – sunt prieteni de nădejde ai copiilor noştri. Le dau putere şi îi ajută să facă faţă primului an de şcoală sau de grădiniţă.
Încurajaţi-i pe copii să inventeze povestioare. Veţi vedea că personajele sunt de fapt, copiii înşişi, care îşi spun temerile şi gândurile cele mai ascunse.
”E sfârşit de an şcolar şi iată că sistemul tocmai a mai ”învins” încă o dată. A reuşit să mai frângă nişte aripi care de abia îşi făceau loc să crească.”
COMENTARIILE TALE