Clasa pregătitoare. Privind înapoi cu mânie.

Ce ţi-a plăcut cel mai mult în clasa pregătitoare, o întreb pe fiica mea cu doua saptămâni înainte să se termine şcoala. Răspunsul a fost scurt, neaşteptat. Şi foarte trist.

sursa foto: freepik.com

Mi-a plăcut că doamna învăţătoare ne-a dat creioane colorate şi o gumă de şters în prima zi de şcoală. Şi că am folosit caietul-jucăuş, acela pe care am scris litere şi am calculat cu ajutorul desenelor. Asta mi-a spus.

Dintr-un an întreg, ei i-a plăcut cel mai mult în prima zi de şcoală. Atmosfera a fost prietenoasă şi i-a dat speranţă că aşa vor fi toate zilele de curs de atunci înainte.
Dintre toate manualele, ea s-a bucurat cel mai mult de caietul-jucăuş cu foi veline. Pentru că i-a arătat că româna şi matematica pot fi amuzante şi învăţate mai uşor dacă sunt îmbinate cu desene şi jocuri.

Dar asta a fost tot. Mă aşteptam la mai multe astfel de momente care să îi rămână întipărite în minte după primul ei an şcoală, cel care ar fi trebuit să fie cel mai colorat, mai vesel şi mai plin de speranţă.
Nu vreau să îmi imaginez ce îmi va răspunde anul viitor şi apoi peste doi ani sau trei ani. Când vor începe zecile de teme, când predarea  se va face la viteză ameţitoare, când orarul se va aglomera cu materii greoaie din care nu îşi va mai aminti nimic.

Fetiţa mea a pornit în şcoală cu speranţa unei educaţii colorate precum creioanele primite în prima zi. A ţinut aproape caietul-jucăuş ca pe un prieten. În scurt timp, nu îl va mai avea nici pe el. Oră după oră va trebui să înghită matematici avansate, înşiruiri de ani istorici, toţi munţii şi dealurile şi cursurile de apă care vor curge vreodată. Se va lupta cu formule chimice complexe, fără să îi explice nimeni că omul însuşi este o minune chimică. Va toci noţiuni abstracte de fizică pentru că programa nu a găsit necesar să le arate copiilor că fizica e cea care ne ţine lipiţi de pământul ăsta frumos şi nu ne lasă să zburăm aiurea în spaţiu.

P.S.
E din nou la frământat în birouri neaerisite şi în capete nu prea luminate o nouă lege a educaţiei. Va fi la fel ca celelalte – lipsită de curaj şi de viziune, o formă fără fond. Superficială şi cu aer superior de plămădire intelectuală fină. Şi tot ce va rămâne în urmă va fi speranţa deşartă pe care ţi-o dau creioanele colorate în prima zi de şcoală.