Copiii au nevoie de noi în perioada asta mai mult ca niciodată

Ne e greu nouă, părinţilor, dar sunt convinsă că celor mici le este şi mai greu în perioada aceasta lipsită de activitate, de contact cu prietenii, de ieşirile în oraş sau în parc. Copiii nu au avut niciodată mai multă nevoie de noi ca acum, când suntem singurul lor sprijin, singurii prieteni pe care îi pot îmbrăţişa sau cu care se pot juca. Cum îi ajutăm şi cum ne asigurăm că le suntem alături?

Anxietatea copiilor în timpuri extreme

de Mirela Ţîgănaş, psiholog clinician specialist şi psihoterapeut

Mami, când mă pot întâlni cu Francesca? Dar în parc când aș putea să ies cu Erica?
Ieșim astăzi afară?
Mi-e atât de dor de școală!

Aproape zilnic aud, deja, aceste întrebări la care nu mai știu ce să răspund sau, dacă răspund, devin o placă stricată de magnetofon.

Este cert că nu vom ieși neschimbați din toată această experiență, pentru că situația aceasta nouă ne obligă, pur și simplu, mintea și organismul să se readapteze (rapid). Lucrul acesta provoacă, inevitabil, reacții de stres (pentru că ceea ce trăim noi reprezintă un stresor major) la care nu suntem doar noi, adulții, supuși, ci și copiii și adolescenții noștri.

Cum facem ca, după această situație, să rămânem întregi la minte (și la trup)? Cum facem ca, după această perioada, copiii noștri să nu rămână cu „virusul” anxietății sau al depresiei?

Unul dintre efectele imediate ale acestei situații neplăcute, cel puțin pentru copii, este singurătatea, lipsa interacțiunilor directe cu prietenii, cu colegii de școală, cu copiii de aceeași vârstă – să nu uităm că pentru copii şi adolescenți, interacțiunea cu cei de-o vârstă este extrem de importantă pentru dezvoltarea lor psihică.

Ce putem face noi, părinții, astfel încât să limităm, pe cât posibil, efectele acestei singurătăți?

Emoțiile și comportamentul adulților  sunt extrem de contagioase, adică cei mici și adolescenții copiază, învață emoțiile și modul în care se poartă oamenii mari din jurul lor. De aceea, e de preferat să:

• să păstrăm o atitudine/stare de spirit pozitivă;
• să avem un ton al vocii cât mai aproape de normal (să evităm, pe cât posibil să țipăm sau să avem reacții emoționale exagerate, nepotrivite în preajma copiilor);
• să evităm să exagerăm situația prin care trecem și să accentuăm faptul că este o situație care va trece;
• să evităm să discutăm despre știri sau să facem comentarii cu o conotație negativă, catastrofală în preajma copiilor;
• să ne păstrăm, totuși, ritmul obișnuit de lucru și activitățile obișnuite, pentru că, acum, cuvântul de ordine este AUTODISCIPLINA;
• să ne creștem toleranța la frustrare (să ne spunem mereu în gând că „va trece”, „este doar o situație temporară”);
• să încercăm să fim flexibili în activităţile zilnice pe care le avem de făcut;
• să glumim când situația devine tensionată;
• să facem exerciți fizice.

sursa foto: freepik.com

Acestea sunt noile responsabilități ale părinților. Dar ce facem cu copiii? În funcție de vârsta copiilor, lucrurile diferă.

PENTRU CEI MICI

• E important să va jucați cu ei, să ţopăiţi, să cântați împreună, să citiți povești, să stați lângă el chiar şi atunci când aveți ceva de lucru. Sunteţi, pentru o anumită perioadă, singurul/singurii lor parteneri de joacă (dacă excludem jucăriile de plus).
• Încurajați discuțiile video cu prietenii, bunicii.

sursa foto: freepik.com

PENTRU ŞCOLARI ŞI ADOLESCENŢI

• Este important să încurajați comunicările video şi audio cu prietenii şi colegii de clasa (însă aici trebuie să stabiliți limite clare de timp). Încurajați-i să aibă anumite proiecte şi obictive comune cu aceştia. Există anumite platforme sau programe care le pot permite copiilor să fie împreună pentru un anumit timp, să împărtășească idei, impresii, emoții, gânduri.
• Pe lângă programul de lucru și activitățile stabilite (ore online, teme, activități, sarcini de lucru, fișe), fiți cât mai aproape de ei, pentru că noi, părinții, vom avea cel mai important rol pe această scenă.
• Daţi o semnificaţie nouă situației grele prin care trecem cu toţii – poate că este un moment în care ne putem descoperi sau redescoperi hobby-urile.  Sau poate că e o ocazie pentru a redescoperi ce înseamnă să petreci timpul cu familia. E un moment bun şi să ne descoperim pe noi înșine (am citit un gând al unui psiholog „dacă nu putem ieși afară, hai să mergem înăuntru” (în interiorul nostru);
• Explicați, în funcție de vârsta copilului, ceea ce se întâmplă acum și cât este de important să respectăm anumite reguli, chiar dacă ne este dificil.
• Spuneţi-le copiilor că avem nevoie fiecare de sprijinul celuilalt din familie pentru ca această perioadă să treacă cât mai ușor. Descoperiţi împreună soluții realiste pentru a face această perioadă mai uşor de suportat.

Pe cât posibil, încercaţi să „normalizati” (dacă poate fi vorba de așa ceva) emoțiile care însoțesc această perioadă – spuneţi-le copiilor că tuturor ne este greu și că trebuie să ne readaptam aproape cu totul. Împărtășiți emoții și sentimente, încurajați-i să-şi exprime ceea ce simt, ascultați-i. Validați ceea ce simte copilul („te înțeleg…”, „înțeleg ceea ce simți…”, „și mie îmi este greu…”, „și eu mă simt tristă când…”);

Opriți-vă din ce aveţi de făcut oricând copilul are nevoie să discute și să fie ascultat. Pentru ei, suntem substitutul tuturor prietenilor și colegilor de la şcoală. Atunci cand nu avem cum să ne oprim din activitatea noastră pentru a discuta cu copilul nostru, explicați-i asta pe un ton cât mai calm;

• Implicați copilul/adolescentul în activitățile casnice (curățenie, mâncare, așezatul mesei, spălatul vaselor). Şi nouă ne va fi mai uşor, iar pe ei îi va face mai responsabili şi mai conectaţi cu ceilalți membri ai familiei;
• Gândiți activități recreative împreună – dacă tot împărțim toţi spațiul și timpul, hai s-o facem într-un mod plăcut (dansați, faceți exerciți sportive împreună, cântați, citiți împreună…);

Spuneți-i mai des „te iubesc!”, strângeți-l mai mult în brațe, zâmbiți-i mai des;

• Puneți accent pe partea lor emoțională, dați-le voie să-și exprime emoțiile negative (însă nu într-o manieră agresivă sau lipsită de respect). Poate unii vor plânge, alții vor fi trișți. Dați-vă voie și dumneavoastră să trăiţi aceste emoţii negative, cu toții suntem oameni și avem dreptul să ne simţim copleșiți uneori, să ne simţim lipsiți de putere. Aveți răbdare cu dumneavoastră și cu cei din jur.
• Puteți găsi răgazul 10-15 minute în fiecare zi pentru a face exerciții de respirație (pentru copii, îl putem numi „jocul balonului”, așa cum ne spune psihologul Micheline Nadeau). Ne imaginăm că suntem niște baloane care se umflă, şi se umflă… ne ținem respirația 5 secunde sau cât numărăm 1001, 1002, 1003, 1004, 1005. Apoi, dăm drumul afară aerului. Facem acest lucru de 3-5 ori.
• Începeți ziua împreună, adică luați micul dejun împreună. În funcție de vârsta copiilor și îndemânarea fiecăruia, pregățiți masă împreună. Luați toate mesele zilei, pe cât posibil, împreună. În acest fel, relațiile familiale se întăresc, iar stima de sine a copilului va creşte și mai mult.

Aveți așteptări realiste și de la copii, și de la dumneavoastră. Nu vă propuneți, nu vă așteptați la miracole sau la lucruri puțin probabile. Nu vă așteptați ca cei mici sau adolescenţii voştri să nu se simtă trișți din când în când, să nu plângă din când în când, să nu le fie dor din când în când de colegi, prieteni sau diferite experienţe. Tot ceea ce putem face este să le acceptăm emoțiile și să îi înțelegem pe copii, să le fim alături;

Râdeți, distrați-vă. Efectele terapiei prin râs sunt binecunoscute, detensionează mintea și corpul;

Fiți dumneavoastră înșivă un exemplu. De cele mai multe ori, puterea exemplului este mai mare decât cea a cuvântului!

Mergem toți cu pași egali și suntem, acum, parteneri egali pe podul ce traversează această situație dificilă. La sfârșitul acestei călătorii, ne vom redescoperi pe noi înșine altfel! Să sperăm că ne vom regăsi mai buni și mai toleranți, mai iubitori și înțelegători.

(Mirela Ţîgănaş este psiholog clinician specialist şi psihoterapeut,  tel: 0751 291115, mirela.tiganas@gmail.com, psymind.ro)

Ce griji şi temeri aveţi, ca părinţi? Ce vi se pare cel mai greu la perioada aceasta când copiii nu merg la şcoală? Aţi vorbit cu copiii despre virusul ăsta nenorocit? Ce le-aţi spus şi cum i-aţi liniştit?