COPIII CITESC. Dacă le dăm libertate. Dacă îi susţinem. Dacă…

Cititul e o pasiune, e bucurie, e relaxare. E dorinţă de a afla povestea până la capăt, de a cunoaşte personajele, de a râde la glume, de a trăi aventura, de a te emoţiona sau a te speria. E nevoia de a cunoaşte.

Puţini copii mai citesc de plăcere şi cu pasiune. E o realitate, oricât de mult am vrea să ne amăgim. Am încercat să îmi dau seama unde greşim şi cum îi putem ajuta să se bucure, pe deplin, de cărţile frumoase din jurul lor. M-am gândit la experienţa mea cu Sofia, acum în vârstă de 9 ani, dar şi cu alţi copii cu care am stat de vorbă în timpul atelierelor de lectură pe care le ţin în şcoli.

Sunt convinsă că ţine de noi, părinţii, să îi susţinem încă de când sunt foarte mici şi îşi arată pentru prima dată interesul pentru cărţile ilustrate. Încă de pe atunci, e bine să îi înconjurăm de poveşti, să le citim şi să îi ajutăm să le înţeleagă. Şi să le să le dăm libertatea de a alege.

Copiilor le place să îşi aleagă singuri cărţile

• Nu ar trebui să le cumpărăm o carte doar pentru că ne place nouă, dacă pe ei nu îi interesează. Nu o vor citi niciodată. Cel puţin, nu cu plăcere. În librării sau la bibliotecă, copiii trebuie lăsaţi să răsfoiască în tihnă cărţile, să le simtă, să se entuziasmeze. Vor alege o carte care le place şi o vor citi pe nerăsuflate imediat ce au ajuns acasă.
• Când abia învaţă să citească şi o fac greu, împleticit, cu greşeli şi poticneli, să nu îi corectăm în exces. Să nu îi oprim din lectură de prea multe ori pentru că nu au pronunţat corect. Aşa le luăm plăcerea de a descoperi şi de a învăţa singuri.

sursa foto: freepik.com

Puterea exemplului

• Copiii nu vor citi, dacă noi, părinţii, nu suntem un exemplu pentru ei. Dacă noi nu citim şi nu vorbim cu pasiune despre cărţi, e greu să le pretindem copiilor noştri să se îndrăgostească de cărţi.
• Copiilor le place să le citim poveşti, chiar şi după ce ei au învăţat să citească singuri. Nu există mod mai bun de a percepe lectura ca pe un moment de relaxare, de linişte, de iubire şi de calm.

Cărţi care vorbesc pe limba lor

• Să nu insistăm să citească, de la un capăt la altul, toate lecturile recomandate în manualul de limba română. Multe, prea multe dintre textele literare stau acolo de pe vremea bunicilor. Sunt greoaie, nu vorbesc pe limba lor şi nici despre lumea în care copiii noştri trăiesc acum. Nu se vor regăsi în acele cărţi. Şi aşa, vor începe să creadă că toate poveştile sunt la fel de neinteresante. Vor pierde plăcerea lecturii, încă dinainte de a o dobândi.
• În librării şi în biblioteci găsim multe cărţi nou apărute. În ultimii trei, patru ani, editurile noastre tipăresc volume frumos ilustrate, traduse din alte limbi sau ale autorilor români. Sunt texte valoroase, scrise bine, incitante. Copiii noştri trăiesc în alte vremuri şi ar trebui să îi lăsăm să citească poveştile timpului lor.
• Să nu ne speriem de monştri, dinozauri sau fantomele din unele cărţi pentru copii. Lor le plac la nebunie. Pentru ei sunt doar poveşti, iar poveştile trebuie să aibă şi bine şi rău, ca în viaţă. Numai aşa învaţă.
• Copiii iubesc revistele şi cărţile de benzi desenate. Sofia alternează, şi acum, cărţile mai serioase cu aventurile amuzante din benzile desenate. Sunt reviste bune, precum Garfield – cu umorul sarcastic pe care copiii de azi îl înţeleg bine şi îl iubesc -, dar au început să apară şi cărţi cu benzi desenate.

Lectura, niciodatā ca pedeapsă

N-ar trebui să folosim lectura ca mijloc de pedeapsă. Niciodată. Şi nici să le facem program strict de citit: în fiecare zi 10, 20 sau mai ştiu eu câte pagini. Nici la şcoală nu ar trebui să se întâmple asta. Nimic nu e mai plictisitor şi mai enervant decât să citeşti după program.

Copiilor nu le plac fişele de lectură. Am vorbit cu mulţi copii care iubesc să citească, dar urăsc să completeze acele fişe nesuferite. Ei ştiu să se exprime, să rezume acţiunea cărţii, să îţi descrie personajele, tocmai pentru că citesc mult şi cu plăcere. Da, ştiu, trebuie să facă fişe de lectură pentru şcoală. Dar, măcar, să nu îi îngropăm în ele chiar de la începutul experienţei lor cu lectura.

Lectura nu ar trebui legată, strict, de şcoală. Copiii nu trebuie să citească pentru că ”trebuie”, pentru că au o temă, o fişă, o teză. Lectura de plăcere e altceva: e experienţa lor personală, e relaţia lor cu povestea, e timpul lor liber, sunt lucrurile pe care ei vor să le ştie. Şi despre care nu trebuie să dea socoteală nimănui. Dacă ajung să perceapă cititul aşa, ca pe libertate şi cunoaştere, sunt convinsă că nu se vor mai despărţi de cărţi niciodată.

Să vă spun un secret…

Ar trebui să încercăm, pe cât putem, să citim şi noi cărţile pe care le citesc ei. Veţi vedea că vor ajunge să ne recomande lecturile care le-au plăcut, să ne povestească despre personajele preferate şi aventurile din carte. Mie îmi plac poveştile pentru copii, aşa că citesc şi eu, cât pot, cărţile pe care le citeşte Sofia. Aşa am descoperit cât de mult îi entuziasmează asta pe copii:  să aibă cu cine împărtăşi bucuria lecturilor lor.

Când citeşti… pentru că îţi place

Sofia îşi dezvoltă acum pasiunea pentru lectură făcând cronici video pentru cărţile pe care le citeşte. M-a întrebat dacă are voie, dacă îmi poate folosi telefonul pentru asta, dacă o pot ajuta cu înregistrarea. Sigur că am spus DA, chiar cu mândrie. Sper, din tot sufletul, ca pasiunea aceasta ei să crească tot mai mult şi dragostea pentru cărţi să o însoţească toată viaţa. Şi să o ajute, să o scoată din mulţime, să o facă să strălucească.

Aceasta este ultima recenzie video pe care a făcut-o Sofia pentru cărţile ei preferate cu animale. Două serii pe care le-a citit nerăsuflate şi la care aşteaptă, cu nerăbdare, să apară în librării noi volume.

(P) V-am povestit experienţa noastră (şi bucuria mea) la invitaţia Danonino, care a realizat un video cu Daria, o fetiţă care, asemenea Sofiei, citeşte mult şi recomandă celorlalţi copii lecturile preferate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi voi trimite noutăţile şi articolele mele. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂