Copiii şi dependenţa de tehnologie. O problemă mare, mare de tot.
Copiii noştri au mai multe posibilităţi decât am avut noi vreodată.
Niciodată în istorie copiii nu au avut acces instantaneu la atât de multă informaţie. Toată lumea le e la îndemână. Cu un singur click pot afla de ce sunt nori pe cer, de ce e sângele dulce, de ce sunt gheparzii cele mai rapide mamifere, de ce se văd pete pe lună.
Şi, totuşi, cu cât lumea devine mai mare şi mai accesibilă pentru ei, cu atât generaţia aceasta de copii şi adolescenţi e mai puţin dispusă să o vadă şi să o cunoască. Ei sunt mereu cu ochii în ecranul telefonului. Dar nu ca să afle răspunsuri, nu ca să vadă documentare, nu ca să citească despre noi descoperiri din ştiinţă. Nu ca să îşi completeze informaţiile de la lecţiile din clasă. Nu ca să îşi hrănească curiozitatea. Nu, din păcate.
sursa foto: pixabay.com
Generaţia aceasta de copii şi adolescenţi are atâtea resurse de a învăţa în mod activ şi inteligent. Dar noi nu includem nici acum internetul printre resursele de documentare pentru teme. Nu le arătăm copiilor cum să folosească această resursă inepuizabilă de cunoştinţe. Nu îi încurajăm să vadă internetul ca pe cel mai bun dicţionar din lume, ca pe cea mai frumoasă enciclopedie din lume. Aşa că ei se limitează la jocuri video, filmuleţe pe youtube, selfie-uri pe facebook şi mii de mesaje pe whatsapp.
Asa că tehnologia, în loc să îi apropie pe copii de lume, îi îndepărtează de ea. Cu cât cresc, cu atât dependenţa de tehnologie devine mai puternică. Şi de aici… problemele. Multe. Iată doar câteva dintre ele:
- Copiii trăiesc într-o bulă, care îi rupe de lumea şi de realităţile din jur.
- Copiilor le va fi mai uşor să comunice prin mesaje scurte pe telefon decât să poarte discuţii faţă în faţă.
- Mai mult timp cu ochii în ecrane înseamnă mai puţin timp cu propriile gânduri şi sentimente. Copiii se rup, treptat, de ei înşişi şi de emoţiile lor. Se înstrăinează.
- Studiile (*) au demonstrat că dependenţa de tehnologie duce la reacţii impulsive şi scade toleranţa la frustrări.
- Copiii nu îşi mai dezvoltă capacitatea de a se linişti, de a se autoanaliza, aşa că rămân imaturi emoţional.
- Chiar dacă joacă online cu alţii, copiii rar leagă prietenii cu cei cu care împart un joc. Tehnologia hrăneşte izolarea. Copiii nu vor avea ocazia să înveţe să socializeze, să lege relaţii strânse cu ceilalţi.
- Când ecranul înlocuieşte timpul petrecut cu familia, colegii sau prietenii, copiii trăiesc într-o stare de transă egocentrică, fără să înveţe cum să recunoască şi să respecte emoţiile celor din jur. Compasiunea nu intră în sfera lor de interese.
- Motivaţia de a-şi atinge propriile scopuri în viaţă – care are nevoie de perseverenţă, atenţie şi de un nivel ridicat de toleranţă la frustrare – se va pierde.
- Copiii vor începe să se neglijeze, vor fi iritaţi şi nemulţumiţi pentru că, spre deosebire de jocurile lor, nu pot controla lumea reală şi nici oamenii din jurul lor. Atunci când se vor confrunta cu decizii dificile în viaţă, copiii dependenţi de tehnologie vor suferi de depresie şi anxietate.
Am citit aceste avertismente ale specialiştilor în psihologia copilului cu mare atenţie. Sunt sigură că şi voi. Ce putem face?
Nu cred că există o reţetă universală. La fel cum nu cred că îi putem ţine pe copii cu totul departe de tehnologie. Până la urmă, asta e lumea în care trăim şi, mai ales, în care ei vor trăi.
Ceea ce am încercat până acum să fac în privinţa Sofiei este să îi arăt şi cealaltă faţă a tehnologiei – internetul cel plin de cunoştinţe şi informaţii – şi să o încurajez să o folosească. Nu are nici acum telefon cu internet şi sper să mai rezist încă ceva vreme de acum înainte. Mai departe, încă ne luptăm cu limite pentru jocurile de pe tabletă şi cu a-i explica ce înseamnă şi cât de nocivă poate fi dependenţa de astfel de experienţe.
Voi ce soluţii aţi găsit pentru copiii voştri?
(*) Articol bazat pe studiile:
How technology lowers emotional intellicence in kids, Psychology Today
Kids should’t use phones during homeworg, Child Mind Institute
Is internet addiction real? Child Mind Institute
Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂
COMENTARIILE TALE