Copiii sunt mai puternici decât credem

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Atât de ciudată, bulversantă şi furtunoasă a fost prima zi de grădiniţă a Sofiei. 

Ca orice mamă, aş fi vrut să ne pregătim în tihnă pentru ziua asta mare. Speram să vorbim, să îi explicăm ce si cum va fi. Aş fi vrut să nu îi fie teamă, să simtă nerăbdarea aceea frumoasă de dinaintea unui eveniment pe care îl aştepţi cu inima deschisă. 

Dar realitatea ne-a trântit uşa în faţă şi ne-a spus, brutal: acum începe  grădiniţa! Sofia avea atunci doar puţin peste doi ani. Un pici încă prea mic pentru un pas atât de mare.

sursa foto: freepik.com

Telefonul neaşteptat…

Până atunci, stătuse cu o bonă bună şi blândă. Avusesem norocul să o găsesc când a trebuit să mă întorc la serviciu, la numai 6 luni după naştere. Atunci indemnizaţia de creştere a copilului era fixă, indiferent de salariu, iar suma era atât de mică, încât nimeni nu putea să îşi crească puiul doar cu banii aceia. Era luni, început de decembrie, când m-a sunat bona de dimineaţă. Nu mai putea ajunge la mine în acea zi şi niciodată de atunci înainte, se întâmplase ceva în familia ei.

A căzut cerul pe mine şi am crezut că mă prăbuşesc. Au fost câteva minute bune de panică. Mă uitam în ochii rotunzi ai Sofiei şi mă pierdeam în mii de gânduri. Îmi vâjâia capul, gândurile mi se împleticeau, îmi făceam mii de griji şi mă copleşeau emoţiile. E atât de vie amintirea acelor trăiri, încât şi acum mă înfior atunci când mă gândesc.

Mi-am luat liber trei zile. Atât puteam, şi nu mai mult. Trebuia să găsim o soluţie rapid. Nu ne puteau ajuta părinţii, mult prea departe şi încă la serviciu pe atunci. Nu mai puteam căuta o altă bonă. Ar fi durat mult şi nu ar fi avut sens pentru câteva luni. La trei ani voiam oricum să o ducem pe Sofia la grădiniţă. 

Aşa că, grădiniţă să fie, ne-am spus.

Primul desen

Cu Sofia de mână, la câteva ore după ce am primit telefonul de la bonă, am luat la rând grădiniţele private aflate nu prea departe de casă. Nu ne-ar fi primit nimeni la stat în toiul anului şcolar, de pe o zi pe alta. 

Am văzut cinci grădiniţe în acea zi. Aşa micuţă cum era, Sofia le-a explorat pe fiecare în parte. A stat cu ceilalţi copii, cu educatoarele, a desenat şi s-a jucat cât eu stăteam de vorbă. Mă uitam şi nu-mi venea să cred cât de înţelegătoare, de sociabilă, de calmă şi de nerăbdătoare era. Într-una dintre grădiniţe i-a plăcut mai mult decât în celelalte. A fost locul din care nu a mai vrut să plece. Era, oricum, grădiniţa care şi mie îmi plăcuse cel mai mult. 

Ne-am întors a doua zi şi Sofia a stat o oră în clasă, cu viitorii colegi. Când m-am dus să o iau m-a întâmpinat cu un desen făcut chiar de ea. I se citea mândria în ochi si nerăbdarea de a mai face şi alte lucruri singură.

Acesta este desenul Sofiei din prima zi de grădiniţă. L-am păstrat 🙂

Un boţ de om cucereşte grădiniţa

A treia zi am lăsat-o la grădiniţă întregul program: cu somn la prânz şi masă. Eram pregătită oricând să o iau acasă dacă ar fi fost probleme. Nu au fost. Ba dimpotrivă. Se comportase de parcă nimic extraordinar nu s-ar fi întâmplat. De parcă nu era doar un boţ de om care abia învăţase să se descurce fără pampers. De parcă nu i s-ar fi schimbat întreaga viaţă, brusc şi fără preaviz. A fost întruchiparea firescului şi a naturaleţii. 

Toate grijile mele, capul care îmi pulsa neîncetat, inima mică şi lacrimile care îmi stăteau, nod, în gât, totul s-a risipit. Datorită acestui copil frumos.

Îmi doresc ca pe voi să nu vă ia grădiniţa pe sus, aşa cum ni s-a întâmplat nouă. Pentru că, de fapt, suntem noi, părinţii, cei care trebuie să ne pregătim pentru evenimentele majore din viaţa copiilor noştri. Ei iau lucrurile aşa cum sunt, nu îşi pun atâtea întrebări şi trăiesc, cu uimire, fiecare clipă. 

Iar grădiniţa e pentru ei primul pas spre libertate. Şi tare le mai place asta. Ei simt, pentru prima dată, gustul autonomiei chiar dacă asta înseamnă doar că îşi pun singuri papuceii de grădiniţă, că mănâncă frumos la masă, că împart jucăriile cu alţi copii din grupă, că pot propune jocuri şi îşi pot alege prietenii.

Cu clăbuci pe mâini

Nu trebuie să vă sperie primele manifestări de independenţă. Sunt atât de amuzante încercările lor de a explica lucrurile de care sunt atât de siguri pentru că le-au învăţat la grădiniţă. Sunt atât mândri când îţi arată cum au lipit puncte colorate pe o foaie de hârtie. Atât de caraghioşi când povestesc cum au fost singuri la toaletă şi cum au făcut mult clăbuc atunci când s-au spălat singuri pe mâini.

Privind în urmă şi retrăind gustul dulce amar al primei zile de grădiniţă pentru Sofia, pot să vă spun aşa: copiii ăştia ai noştri au o putere fantastică în mânuţele lor mici. Se adaptează uşor, învaţă repede, sunt deschişi şi prietenoşi. Nu vă faceţi griji că nu se vor descurca. Încurajaţi-le dorinţa de libertate pe care o simt la vârsta asta, pentru că numai aşa cresc.

Ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi de la copilul vostru, care va deveni tot mai independent şi mai autonom, iată ce spun psihologii* despre vârsta de 3, 4 ani când începe grădiniţa:

• Le place tare mult să hotarască cu cine să se joace în groapa de nisip sau cu cine să construiască ferma de animale. Faptul că sunt lăsaţi şi chiar încurajaţi să facă astfel de alegeri le dă un sentiment de putere şi îi vor ajuta în relaţiile sociale pe care le vor dezvolta mai târziu,
• Câteodată, independenţa se manifestă prin multe “Nu. Nu vreau!” Este modul lor de a testa limitele autonomiei pe care noi le-o permitem.
• Se întâmplă foarte des să răspundă într-un mod destul de violent şi sfidător la limitele pe care noi încercăm să le impunem copilului. Nu e un comportament obraznic, nu vrea să ne jignească. La vârsta asta abia începe să înţeleagă autonomia recent dobândită. 
• În primul an de grădiniţă, copiii încă pendulează între dorinţa de independenţă şi nevoia de a se cuibări în braţele părinţilor pentru a se simţi în siguranţă. (Sofia are aproape 9 ani şi tot mai simte nevoia să fie, câteodată, bebeluşul mamei 🙂 ) 

Cea mai mare provocare pentru părinţi în primul an de grădiniţă este să găsească echilibrul între a oferi protecţie, siguranţă, căldura şi a permite copilului să exploreze, să experimenteze, să devină autonomi şi să îşi modeleze personalitatea.

În tot iureşul începutului de drum, nu uitaţi să vă bucuraţi de fiecare clipă din perioada asta fantastică a grădiniţei! Copiii voştri încep să crească mari. Repede, mult prea repede.

(P)Am scris acest text la invitaţia Danonino, care susţine autonomia copiilor. Pe site-ul Danonino găsiţi sfaturi  si idei pentru părinţii ai căror copii încep grădiniţa sau scoala: cum tratezi teama de separare, cum îţi ajuţi copilul să îsi facă prieteni sau cum îl înveţi să se îmbrace singur. In acest fel vă veţi bucura împreună, fără teamă sau griji, de primii pasi spre independenţă ai micuţului vostru.