De ce am alungat curiozitatea din şcoală?

Când Sofia a intrat la şcoală am avut un şoc. Pentru că începuse să se schimbe, dar nu în sensul maturizării, al responsabilizării, al disciplinării care vine odată cu vârsta. La lucrurile acestea mă aşteptam. Ceea ce m-a surprins a fost cât de repede Sofia a uitat să fie creativă şi curioasă. Cât de uşor a renunţat la întrebări. Cât de greu devenise pentru ea să găsească soluţii ingenioase la orice problemă ar fi întâlnit.

La pregătitoare, aceste schimbări nu au fost atât de vizibile, dar din clasa întâi Sofia a început să îşi piardă acel ceva cu totul special şi unic pe care îl are fiecare copil şi pe care părinţii încearcă să îl cultive în primii ani viaţă. Lumina aceea care îl învăluie pe fiecare copil şi care i se vede în ochi, în gesturi, în glume, în modul în care se joacă.

Sofia era o super desenatoare, aşa cum sunt mulţi copii până intră la şcoală. Am pictat şi am colorat cu ea încă de când era foarte mică, nu pentru că aş fi vrut să devină pictoriţă, ci pentru că orice formă de artă dezvoltă creativitatea şi te face să priveşti lumea cu atenţie şi curiozitate. Orele de desen de la şcoală, ghidate de manuale (cine a inventat manualul de abilităţi practice?!), i-au făcut lucrările plate, cu un cer şi un pământ despărţite de o linie dreaptă, cu copaci conturaţi naiv, cu marea care e neapărat de o singură nuanţă de albastru.

Desenele au fost primul semn.

Înainte de a intra la şcoală, chiar dacă nu ştia să citească, Sofia răsfoia enciclopedii. Multe. Îi plăcea să îi citesc despre animale şi ştia o mulţime de lcururi despre ele. Iubea dinozaurii şi pronunţa corect numele acelea lungi şi alambicate ale fiecărei specii. Fiinţe mitologice, spiriduşi, elfi sau chiar vrăjitoare, aveam o enciclopedie chiar şi despre ele. Istoria antică şi mai ales Egiptul o fascinau pe Sofia.  Spaţiul, stelele, planetele, găurile negre, nebuloasele, big-bang-ul, da, îi citeam şi despre ele pentru că era curioasă. Dar curiozitatea s-a stins, treptat când a intrat la şcoală.

Lipsa curiozităţii a fost al doilea semn.

Nu e vina doamnelor învăţătoate pentru schimbările acestea în copii. Nu. E modul în care am gândit şcoala ca pe un lung şir de ore în care doar memorezi, copiezi de la tablă şi redai, cât poţi de fidel, paragraful din manual pentru a lua o notă bună.

Pictură făcută de Sofia la 5 ani

Jocuri de rol la orele de la şcoală

Mai ales clasele primare ar trebui să fie pline de jocuri de rol, de poveşti pe care să le asculte şi să înveţe să le redea cu propriile cuvinte. Mai ales acum, trebuie să înveţe să compare, să descrie, să vorbească în mod corect şi civilizat, ascultându-şi colegii şi formulând propriile idei şi argumente. Totul oral. În şcoala noastră, copii încep să scrie din prima zi de şcoală. Nici nu contează că nu ştiu să salute, să se adreseze colegului de bancă, să formuleze o întrebare cu bun simţ.

În clasele primare, jumătate din timp ar trebui folosit pentru a încuraja curiozitatea, spiritul de observaţie şi cel critic. Iar asta se face prin proiecte pe teme care sunt atât de interesante pentru copiii acestei generaţii – istorie antică, spaţiu, animale, specii dispărute, experimente care îi apropie de fizica de zi cu zi datorită căreia avem televizoare, telefoane, curent electric şi maşini. Cu ajutorul unor astfel de proiecte integrate, copiii învaţă şi limba română, pentru că vor şti să vorbească în mod corect, se vor familiariza şi cu noţiunile de bază ale matematicii, cele care le vor fi necesare toată viaţa.

Să nu renunţe niciodată la ”de ce?”

Când am realizat schimbările prin care trecea Sofia, am încercat să îi reaprind lumina curiozităţii şi a ingeniozităţii de altădată. Am redeschis enciclopediile, am lăsat-o să citească poveştile şi cărţile care i-au plăcut, am desenat, din nou, împreună, am vorbit mult, am încurajat-o să se joace din cu personajele preferate în jurul cărora inventa tot felul de scenarii. Am început să citesc cărţile pe care le citea şi ea şi ne împărtăşeam impresiile. Aşa a ajuns să îmi recomande cărţile care îi plăcuseră şi să îmi explice de ce trebuie neapărat să le citesc şi eu. Când a început să facă Ştiinţele Naturii nu i-am cerut să înveţe pe de rost, ci să completeze informaţiile din manual cu cele din enciclopedii şi documentare.

Am insistat să facă toate lucrurile acestea, mai degrabă decât exerciţii suplimentare şi parasuplimentare în aceeaşi logică a orelor de la şcoală.

Dar, mai presus de orice, am încurajat-o să nu renunţe la ”de ce?”. Curiozitatea e forma cea mai firească de a învăţa cu plăcere, de a descoperi, de a experimenta, de a gândi cu propria minte. Şi eu cred că de asta au nevoie copiii acestei generaţii care se vor confrunta cu schimbări rapide, cu un viitor pe care abia dacă îl putem întrezări, cu meserii noi la care acum nici măcar nu ne putem gândi.

Bazată pe sute de ore de observaţie în şcoli şi grădiniţe, o lucrare publicată în Harvard Educational Review arată că:

• un copil de grădiniţă pune între două şi cinci întrebări în decurs de o oră
• în clasa a V-a, cei mai mulţi dintre elevi nu adresează nicio întrebare profesorilor şi nu au nicio activitate care să îi ajute să descopere ceva nou.

Dacă e atât de importantă, de ce am dat afară curiozitatea din şcoala copiilor noştri?

(P) Copiii curioşi şi plini de imaginaţie ai acestei generaţii sunt atraşi de orice joc, de orice mod inedit prin care pot învăţa şi afla lucruri noi. Iar dacă e şi puţină tehnologie în joaca asta, ei vor deveni şi mai interesaţi.

O astfel de joacă e cea pe care o propune Danonino prin noua sa campanie educativă interactivă Porneşte în aventura spaţială cu Dino. O găsiţi în noile pachete de brânzică, dar şi pe iaurturile de băut care se găsesc în magazine.  Înăuntrul pachetelor este câte un magnet care face parte dintr-o hartă a spaţiului cu multe detalii interesante. Iar dacă vor folosi aplicaţia Shazam de pe telefonul mobil pentru a scana ambalajul de brânzică sau de iaurt, copiii pot chiar ajunge în spaţiu alături de Dino.

Sofia a încercat imediat aplicaţia pe pachetele de brânzică, iar Dino i-a arătat şi i-a povestit despre sistemul solar, găuri negre, stele sau nebuloase, totul într-un mod foarte prietenos. Micii astronauţi pot scana şi simbolul de pe sticluţele de Danonino iaurt de băut şi atunci îşi vor putea face un selfie alături de Dino pe una dintre planetele sistemului solar.

În acest fel, copiii se joacă, dar şi învaţă. Iar aplicaţia e un mod bun de a le stârni curiozitatea şi de a porni pe drumul acesta al propriilor descoperiri. Mai multe detalii despre această campanie găsiţi pe Danonino România.