De ce copiii nu mă plac aşa cum sunt?

– Mami, nu mai am niciun prieten la şcoală.
– De ce. Ce s-a întâmplat?
– Păi…Maria mi-a spus că trebuie să aleg între ea şi alte două colege cu care mă jucam. Eu nu vreau să aleg. De ce nu ne putem juca toate trei împreună?
– Şi ce s-a mai întâmplat?
– Daria a spus că sunt băieţoasă şi că îmi place să mă joc în pauze cu băieţii. Şi Luanei am vrut să îi povestesc despre şoricelul Desperaux, din cartea pe care o citesc acum. Mi-a spus că nu o interesează nimic din ceea ce îi spun.

sursa foto: freepik.com

Fetiţa mea face o pauză şi oftează ca un om mare.
– Mami, crezi că am vreo problemă? De ce nu reuşesc să îmi fac prieteni buni care să mă placă aşa cum sunt? Nina mi-a spus chiar că sunt ciudată.
– Nu esti ciudată, copila mea dragă. Eşti minunată.
Atât am apucat să îi spun, pentru că a adormit cu ochii în lacrimi. Îşi strângea tare la piept poneiul de pluş.

Ştiu că vorbele ei nu sunt un moft şi că tristeţea ei e reală şi puternică. Pentru fete, mai mult decât pentru băieţi, încrederea în sine depinde de prieteniile pe care le leagă. Ele sunt mult mai uşor influenţate de bârfe, vorbe urâte sau respingere.

Nu pot să o protejez pe fetiţa mea de toate astea. Şi nici nu e bine să o fac eu. Ea trebuie să capete atâta putere, încât nimic să nu o doboare. Zi de zi, trebuie să o ajut să aibă încredere în ea, să fie autonomă şi cu picioarele pe pământ. Să o învălui cu dragoste, înţelegere, să o ascult, să îi spun că e un suflet mare şi bun. Că a crescut frumos şi că nu trebuie să se îndoiască niciodată de asta.

Trebuie să o învăţ să nu se victimizeze şi să nu lase capul în pământ. Să fie mereu mândră de ea. Trebuie să îi spun că prietenii adevăraţi te apreciază pentru ceea ce eşti şi nu te judecă. Că nu trebuie să se schimbe pentru nimeni.

E greu pentru ea să înţeleagă acum toate acestea. Vrea ca prieteniile să se lege repede şi trainic. Vrea să se simtă acceptată şi apreciată. Misiunea mea e grea şi de lungă durată. Dar ştiu că îi va prinde bine toată viaţa.

Tuturor copiilor răniţi de vorbele urâte ale celor din jur trebuie să le umplem sufletul cu atâta încredere în ei, încât nimeni niciodată să nu îl poată goli.

Sunt convinsă că şi copiii voştri trec prin astfel de momente. Voi ce le-aţi spus şi cum i-aţi încurajat? Ce altceva am mai putea face pentru a-i ajuta?

Găsiţi sfaturi, articole, concursuri şi poveşti cu ajutorul cărora să îi ajutaţi pe copii să fie puternici şi autonomi pe pagina de facebook a Danonino. Pentru că, la vârsta când copiii îşi formează caracterul şi îşi caută prieteni, nimic nu e mai important decât să înveţe să fie încrezători în forţele lor!