Despre şcoală şi viaţă. Dialog imaginar (şi nu prea)

Acest dialog este imaginar. Orice asemănare cu situaţii şi personaje reale este pur întâmplătoare.

Dialog profesor-elev în clasă:

– Ai terminat problema?
– Da, dar eu am găsit un alt mod de a rezolva exerciţiul decât scrie în manual.
– Dar noi trebuie să rezolvăm ca în manual. Metoda asta e prevăzută în programă. Chiar dacă rezultatul e corect, nu te pot nota pentru modul acesta de rezolvare.
– Dar e mai simplu şi mai uşor aşa cum m-am gândit eu.
– Poate, dar noi trebuie să facem cum ni se cere. Dar poezia ai terminat-o de copiat pe caiet?
– N-aş putea, mai degrabă, să inventez o poezie şi să o scriu pe caiet? Nu ar mai fi aşa de plictisitor.
– Mai ai de mâncat multă pâine până să îndrăzneşti să te compari cu scriitorii. Acum copiază textul şi să nu mai aud nicio gălăgie!

Alex, băieţelul care voia să rezolve altfel exerciţiul şi să inventeze poezii, a crescut. E acum arhitect. Printr-o minune, a reuşit să mai păstreze ceva din dezinvoltura gândirii şi a imaginaţiei sale.

Dialog în birou, 20 de ani mai târziu:

– Suntem în urmă şi clienţilor nu prea le place cum a ieşit macheta.
– Poate că le-am prezentat de la început o idee greşită.
– Nu cred. Fac astfel de proiecte de ani de zile, nu mă înveţi tu pe mine.
– Nu vă învăţ, vin doar cu o idee. Am fi putut face clădirea mai înaltă, am fi putut-o amplasa câţiva metri mai la dreapta pe teren şi am fi putut…
– Am fi putut, am fi făcut! Nu trebuie să faci nimic altceva decât să continui proiectul, aşa cum este acum. Atât. Cine te crezi? Abia te-ai angajat şi ai idei.
– Da, abia am venit şi chiar vreau să ajut.
– Ba nu vrei să ajuţi deloc. Cu atitudinea asta nu te ajuţi nici măcar pe tine. Cine ţi-a spus că te-am angajat aici ca să gândeşti? Eşti un simplu executant şi asculţi de mine. La fel cum şi eu execut şi ascult de managerul de proiect şi el ascultă de directorul executiv şi toţi raportăm directorului general şi el face ce spun clienţii şi proprietarii firmei. E simplu. N-ai decât să gândeşti în timpul liber!

La şcoală e ca în viaţă. De ce am vrea să schimbăm ceva la materii, la manuale, la orar, la modul de predare? Îi pregătim la şcoală exact pentru lucrurile de care vor avea parte când vor creşte.

Să gândim în timpul liber, că oricum nimănui nu-i pasă!

Poate ţi-ar mai plăcea să citeşti: