Două luni de izolare cu un pui de om. Ce aventură!

Pe mine pandemia asta m-a prins pregătită. Adică, mă rog, cel puțin partea cu izolarea. De vreun an și ceva eram puțin cam izolată, de când am surprins cartierul, colegii de serviciu, bula de Facebook și Instagram-ul născând la aproape 40 de ani o mândrețe de fată. (Mai naște lumea la 40, dar nu prea multă la vreo 14 ani după celălalt copil.)

Mă rog, eram izolată așa… de lumea dezlănțuită, nu chiar de toți oamenii, așa cum a fost în aceste două luni. Așa că din martie și până în mai am redescoperit cei 98 mp de casă și, cel mai important, cei 95 de mp de curte. Recunosc, nu prea o frecventam în ultimii ani din cauza țânțarilor și a viespilor. Deși nu ai crede, într-un spațiu așa de mic e mai multă vegetație decât au toți vecinii de pe stradă la un loc. Și mai avem și niște ciment prin curte, nu e doar pământ. Dar, cum necum, am îngrămădit și brazi, și tuya, și încă un tip de conifer, și patru soiuri de liliac, și un gutui japonez, și o magnolie, și un cireș, și un măr (probabil îl vom scoate că ne-a păcălit, face doar frunze), și bujori, și lăcrămioare, și lalele, și un coș de baschet cu stativ.

Ehe, în ultimele doua luni de izolare forțată am mai îngrămădit și un tobogan, un leagăn, o tricicletă și o umbrelă. Tragedia va începe săptămâna viitoare, când vom îngrămădi și o piscină. Mică-mică, pentru aia mică. Noa mea e leșinată după apă, iar furtunul din curte, îngrămădit și el pe gard, e cel mai bun prieten al ei.

Vă povesteam despre viespi. În aceste două luni am citit despre viața și soiurile de viespi, când și de ce își fac cuiburile aproape nedetectabile, așa că am reușit să conviețuim și cu ele în curtea noastră mică. În sensul că noi le-am învățat programul și nu ieșim când au ele treabă prin curte.

Ce vreau să zic e că, fără curte, o luam razna două luni + câte ori mai fi, așa că pe această cale vreau să felicit toate mamele care stau la bloc. Sunteți eroine, nu știu cum ați rezistat și încă rezistați doar pe balcon cu copii mici mai ales. Că așa, cu adolescenti, putem toți. Să-i dai telefon, laptop, PS4 și skype pentru lecții online și vine doar la masă. Adolescentul meu, băiatul cel mare care tocmai termină clasa a IX-a, a avut și el noroc de coșul de baschet din curte. El face sportul ăsta de 8 ani și îi și place. Cu el a fost mai ușor, mult mai ușor.

E greu să găsești în fiecare zi chestii noi pe care să le faci că să nu se plictisească nimeni, adică aia mică. Nisip, carioci, popice, minge, tricicletă, cărți, jocuri, pensule, muzică, tobogan, leagăn, apă. Par multe, dar când îi captează atenția doar câteva minute, ți se înnoadă neuronii inventând jocuri și căutând răbdare. Când se termină, cauți cardul că să mai faci o comandă.

Tu ce te-ai jucat cu copiii de pandemia asta?