E jucăria mea! Nu vreau să ţi-o dau!

Cred că v-aţi confruntat cu problema asta adesea, fie în parc, fie la grădiniţă sau chiar la şcoală. Copilul vostru nu voia să împartă jucăria cu nimeni, plângea dacă încercaţi să i-o luaţi şi să o oferiţi altui copil. V-aţi întrebat probabil, ca şi mine, cum trebuie procedat. Iată răspunsurile pe care ni le dă un psiholog cu experienţă:

A împărţi sau nu jucăria cu ceilalţi copii?

Mirela Ţîgănaş – psiholog clinician specialist/psihoterapeut

Psihoterapeutul John Gottman a condus un experiment cu scopul de a studia cum anume se formează prieteniile în copilărie. A selectat copii de aceeaşi vârstă, care nu se cunoşteau între ei, şi i-a lăsat să se joace unii cu ceilalţi. Copiii s-au întâlnit de-a lungul mai multor sesiuni, timp de o lună.

A constatat faptul că viitorii prieteni erau cei care discutau şi cădeau de acord asupra unei activităţi care să le placă amândurora. Încrederea în celălalt a fost elementul de bază în construirea prieteniei. În schimb, copiii care nu reuşeau să discute şi să descopere interesele comune nu deveneau prieteni.

A împărţi jucăria este un element important în formarea prieteniilor.

Însă, înainte să încercăm să ne convingem copiii de asta, trebuie să ţinem seama de anumite caracteristici legate de vârstă.

• La doi ani şi un pic, copilul întră în faza negaţiei. Spune „NU” indiferent ce îi ceri, este posesiv cu lucrurile lui, iar jucăriile sunt numai „ale lui”. Acum învaţă sensul cuvântului „eu”. A împărţi jucăria cu un alt copil presupune un efort de adaptare foarte mare, iar acum copilul nu are formate aceste abilităţi. Inevitabil, vor apărea conflictele.

Este foarte important ca părinţii să intervină şi să medieze conflictul cu calm, fără a forţa copilul să împartă jucăria cu celălalt. Riscăm să obţinem efectul invers: el va fi şi mai îndârjit în atitudinea lui şi nici nu va fi motivat să îşi rezolve singur situaţia conflictuală.

• În jurul vârstei de 3 ani copilul este pregătit să se joace împreună cu alţii. Comportamentul de cooperare, rezolvarea conflictelor se învaţă doar prin interacţiunea cu ceilalţi.

Nu-i impuneţi cu cine să se joace! Mai important este să înveţe să socializeze, să-și facă prieteni, fără ca adultul să intervină în acest proces. Ajutaţi copilul să găsească soluţii nonagresive la conflicte. Asta înseamnă că, în loc să-l forţaţi să dea jucăria altui copil, aţi putea să-i spuneţi: „Uite, te poţi juca tu 10 minute cu ea, apoi i-o dai şi lui 5 minute!”.

Ce facem când vrea jucăria altui copil?

Învăţaţi-l să negocieze:

Îmi poţi da şi mie jucăria ta după ce te joci tu cu ea? sau Vrei să ne jucăm împreună cu jucăria ta?

Învăţaţi-l să se pună în locul altuia:

Ţi-a plăcut când Matei ţi-a smuls jucăria din mânuţă? sau Ţi-a plăcut când Alex nu a vrut să-ţi dea şi ţie jucăria? Cum te-ai simţit?

Chiar şi după aceste explicaţii, puiuţul vostru s-ar putea să nu vrea, pur și simplu, să dea din jucăriile lui. Nu e nicio problemă, nu trebuie să-l forţaţi, dar puteţi să-i spuneţi consecinţele acestui comportament: „Dacă tu nu vrei, poţi să nu dai jucăria, dar dacă tu vei vrea să te joci cu jucăria altui copil, s-ar putea ca nici el să nu vrea să ţi-o dea.”

Este foarte posibil să avem parte de emoţii puternice, de ţipete, de plânsete, copilul să fie frustrat. Este firesc să se simtă așa. Scopul nostru nu este să ne ferim copilul de frustrare, ci să-l învăţăm cum să-şi gestioneze eficient, nonviolent, emoţiile puternice pe care le simte. Este lungul și firescul drum al maturizării emoţionale, este un element important al dezvoltării inteligenţei emoţionale.

Nu uitaţi de exemplul personal, care este cel mai puternic dintre toate metodele de învăţare!

(Mirela Ţîgănaş este psiholog clinician specialist şi psihoterapeut,  tel: 0751 291115, mirela.tiganas@gmail.com, psymind.ro)