Îi grăbim, îi cicălim, îi împovărăm cu grijile noastre… în fiecare dimineaţă

E 6 şi jumătate şi sună ceasul. Sofia se prelinge din pătuţul ei cald. Bombăne ceva, încă între vis şi realitate, şi îşi târâie tălpile spre baie.

Îi spun Bună dimineaţa! din bucătărie. Mă trezisem deja de ceva vreme şi trebăluiam prin bucătărie cu pacheţele de mâncare pentru şcoală şi serviciu. Şi cu mii de gânduri legate de problemele pe care trebuia să le rezolv în acea zi.

Dar nu-mi răspunde nimeni la salut şi dinspre camera Sofiei nu se mai aude nimic. Şi nu văd nicio lumină. Sofia readormise pe o margine de pat, cu ploapele grele de somnul cel mai dulce, cu picioarele pe podea şi capul pe o jucărie de pluş.

– Hai, Sofia! îi spun şi o iau de mână să o duc la baie. Începe să se spele şi mă întorc la lucrurile pe care le am de făcut. Sofia ar fi trebuit să se aşeze la masă. Dar încă se spăla pe dinţi, cu lentoarea şi cheful unui melc.

– Hai, Sofia, iar te lălăi şi o să plecăm târziu de acasă!
În sfârşit, după alte două Hai!-uri, începe să mănânce. S-a mai trezit, nu mai e adormită ca mai devreme, pentru că începe să îmi povestească ce a visat şi cum a dormit. Aflu despre ponei vorbitori şi dinozauri care încercau să intre în casă şi o floare aurie şi o fântână cu ciocolată. Mâncarea stă, uitată, pe masă.

– Hai, mănâncă, e deja târziu!
Ia câteva guri, apoi îşi aminteşte că nu îşi pusese unul dintre caiete în ghiozdan. Musai să îl pună acum. În camera ei mai găseşte un pluş de mângăiat, un lego de asamblat, puţin roşu de adăugat la desenul pe care îl
făcuse aseară.

– Hai, Sofia, iar o să ne grăbim şi iar o să ne certăm pentru că eu îmi pierd răbdarea aşteptându-te pe tine să fii gata de şcoală!
– Da, da, vin acum.
Şi vine, dar mai încet.

– Hai, Sofia, hai! îi spun deja exasperată. Mă întorc spre ea şi sunt gata să răbufnesc reproşuri şi observaţii şi critici, ca în fiecare dimineaţă în care mi se pare că se urneşte prea greu spre şcoală, deşi nu am întârziat niciodată.Dar îi văd făţuca rotundă şi ochii mari şi mustăţile de lapte care apar din cana pe care tocmai o terminase de băut. Şi mustăţile astea de lapte se lungesc şi se arcuiesc într-un zâmbet frumos şi senin de copiliţă.

Mustăţile de lapte sunt gluma noastră de când Sofia era foarte mică. Ei îi place să bea lapte în fiecare dimineaţă şi să se mânjească la colţurile gurii, iar eu iubesc zâmbetul ei alb şi şugubăţ.

Şi aşa mi-am dat seama de câte ori spunem Hai! în fiecare dimineaţă. Cât de mult îi cicălim imediat cum se trezesc, cât de tare îi împovărăm cu graba şi problemele noastre, cu lipsa de răbdare, cu gândul la ziua lungă şi grea care ne aşteaptă, la trafic, la aglomeraţie, la sarcini de serviciu. Când ei sunt doar nişte copii. Şi, oricât de mari ar fi, în orice clasă ar fi trecut, ei rămân tot copiii noştri cu mustăţi de lapte.

Voi, de câte ori le spuneţi Hai! în fiecare dimineaţă?

sursa foto: freepik.com

(P) Am aşternut pe hârtie dimineţile noastre pline de Hai!, dar şi de duioşie, la îndemnul SIM Lactate, o marcă 100% românească. Sofia a gustat din laptele de 3,5% grăsime şi i-au plăcut gustul şi mustăţile lungi care i s-au aşternut la colţurile gurii. Mai vrea şi mâine dimineaţă 🙂 În pacheţelul de la şcoală i-am pus iaurtul de băut pe care l-a împărţit cu cea mai bună prietenă. Iar eu mi-am ornat iaurtul natural cu fructe şi cereale pentru un mic dejun lejer, aşa cum îmi place mie. Pentru dimineţile voastre de şcoală puteţi încerca şi sana sau kefir, smântâna, brânza sau untul de la Sim Lactate. Sunt tot româneşti, iar nouă ni s-au părut foarte gustoase.