Îmbrăţişează-mă, mami!

Le spunem copiilor să se spele pe mâini, să se odihnească şi să evite locurile aglomerate în sezonul virozelor. Un studiu sugerează şi o altă metodă de apărare împotriva răcelilor – îmbrăţişările.

Puterea îmbrăţişărilor e dovedită

Kustav Klimt, Mamă şi copil (1905)

Un grup de cercetători de la Carnegie Mellon University a testat dacă îmbrăţişările pot fi o formă de sprijin şi protecţie în faţa îmbolnăvirilor. Studiul, publicat in revista Psychological Science, a demonstrat că ele sunt, într-adevăr, o barieră eficientă în calea virusurilor.

Peste 400 de adulţi, provenind din medii familiale şi sociale diferite, au fost expuşi unui virus care cauzează răceli banale. Cu cât primiseră mai mult sprijin acasă şi de la prieteni – compasiune, îmbrăţisări şi încurajări – cu atât riscul îmbolnăvirii a scăzut. Cei care au răcit, totuşi, au avut simptome uşoare şi s-au însănătoşit mai rapid.

Efectul protector vine din liniştea şi intimitatea pe care ţi-o dau îmbrăţişările. Ele îţi spun că eşti iubit şi în siguranţă. Din aceste sentimente organismul îşi extrage puterea de a lupta cu infecţiile.

explică Sheldon Cohen, coordonatorul echipei de cercetători.

Aţi observat că de la primele simptome ale bolii, copiii se lipesc scai de noi, părinţii? Cer atenţie şi mângâieri. Acum înţeleg că nevoia lor e pe deplin întemeiată. Şi că îmbrăţişările noastre îi ajută cu adevărat.

 

Articol bazat pe studiul realizat de Departamentul de Psihologie al Carnegie Mellon University şi publicat în revista Psychological Science.  Sursa foto: foter.com (Gustav Klimt, Mamă şi copil)

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi voi trimite noutăţile şi articolele mele. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta :)

  • parinti
    Părinţii sunt nemuritori

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>