Întâlnire de gradul III. Nu cu un extraterestru, ci cu un SUPER-ROMÂN.

Când am anunţat-o pe Sofia că va avea ocazia să îl întâlnească pe Dumitru Prunariu, singurul român care a călătorit în spaţiu, a sărit în sus de bucurie. Ştia despre el şi misiunea lui şi era curioasă să vadă cum arată un cosmonaut în carne şi oase.
– O să pot să fac o fotografie cu el? m-a întrebat.
– Sigur.
– Uau. Abia aştept.
Dar când i-am spus că va avea ocazia să îi adreseze şi câteva întrebări, a amuţit de- a dreptul. La interviu, însă, i-a revenit vocea şi nu s-a mai oprit din vorbit. Discuţia ei cu Dumitru Prunariu a fost atât de firească şi amuzantă. Mi-a arătat că Dumitru Prunariu chiar e un model pentru copiii de astăzi, care îi poate inspira şi le poate încuraja visele, oricât de departe în spaţiu ar merge ele.

Dumitru Prunariu. Sesiune de autografe.

Iată, aşadar, interviul nostru cu Dumitru Prunariu, un super-om. Cele mai multe dintre întrebări aparţin Sofiei. Vă veţi da seama când am intervenit eu (destul de puţin, pe final, căci Sofia nu mai voia să mă lase :))

– Cum se vedea Pământul din spaţiu?
– Se vedea rotund şi foarte frumos.
– Se vedea o parte din România?
– Bineînţeles. Am văzut toată România, Marea Neagră, Munţii Carpaţi, de acolo de unde începeau ei…
– Uau! (Sofia ascultă cu gura căscată de uimire)
– Se vedea Dunărea, se vedea cum se întunecă, Soarele, vedeam oceane, deşerturi.
– Se vedea Luna mai bine decât de pe Pământ?
– Luna se vedea albă, strălucitoare. Acolo, sus, corpurile cereşti nu le vezi prin atmosferă, iar atmosfera le dă puţină strălucire. Le vezi ca şi de pe Pământ, pentru că ele sunt mult mai departe decât zbori tu în Cosmos.
– Cum era când pluteai, nu era gravitaţie, nu?
– Gravitaţia era anulată. Dacă îţi luai puţin avânt, pluteai în sus, până la tavan.
– Eu mi-aş dori să fac asta, dar, sincer, mi-ar fi frică de lansare.
– Trebuie să treci prin lansare. Acolo apar, într-adevăr, supra-sarcini, te apasă, e ca şi cum ar mai sta trei, patru copii pe pieptul tău. Dar nu durează mult. Doar 9 minute.
– Eu am doar 22 de kilograme.
– Deci, 88 de kilograme ar însemna că resimţi 4G, adică de patru ori gravitaţia terestră. Cam mult, dar să ştii că se suportă, cu antrenament poţi suporta.

AŞ MAI ZBURA O DATĂ

– Ai avut emoţii, ţi-a fost frică?
– Frică nu mi-a fost pentru că, dacă mi-era, nu plecam, mai bine stăteam acasă. Dar emoţii am avut pentru că mi-am dat seama că este un zbor foarte important şi pentru mine şi pentru România şi pentru oamenii de ştiinţă. Deşi eram convins că o să ţin bine în mână frâiele navei cosmice, mai pot apărea mici erori şi trebuie să le faci faţă.
– Pământul nu era mai gri? Eu îmi imaginez că, din spaţiu, Pământul se vede mai gri din cauza poluării.
– Nu, Pământul se vede într-o nuanţă albăstruie din cauza atmosferei. Pe ici, pe colo, se vede şi poluarea de pe Pământ, mai mult în ape. Acolo unde se varsă râuri poluate se vedeau culori maronii. Am văzut şi zone defrişate, acolo unde s-au tăiat foarte multe păduri.
– Îmi imaginez că a fost foarte frumos pentru tine…
– Indiscutabil. Excepţional a fost. Aş mai zbura o dată.
– Da? Şi mai poţi?
– Dacă aş fi trimis, m-aş antrena şi aş zbura. Dar, vezi, pentru un stat nu este aşa de uşor să organizeze un zbor în spaţiul cosmic. Doar 560 de oameni au zburat în cosmos până acum. Eu am fost al 103-lea.

Dumitru Prunariu le povesteşte copiilor despre zborul său în spaţiu

SUNT EXTRATEREŞTRII PRINTRE NOI?

– Noi, oamenii, o să zburăm pe Marte?
– Da, dar peste vreo 13, 14 ani.
– Ai văzut extratereştii? Sau măcar ceva dintr-o navă extraterestră?
– Eu n-am văzut, dar mi-au povestit alţii că au văzut.
– Oare sunt extratereştrii printre noi? (Dumitru Prunariu a fost mai serios decât mă aşteptam să fie la întrebarea asta)
– S-ar putea, să ştii. S-ar putea ca şi tu să fii produsul unor extratereştrii.
– Serios?

Cu uimirea asta s-a încheiat seria de întrebări pe care Sofia i-a adresat-o lui Dumitru Prunariu. Au urmat întrebările mele, desigur, nu la fel de interesante 🙂

MULTE MATERII DE LA ŞCOALĂ S-AU COMPLICAT INUTIL

– Cum vi se pare generaţia asta de copii?
– Îi iubesc. Sunt inteligenţi, foarte isteţi, prind repede. Important este să nu îi lăsăm să cadă în superficial.
– Şi cum facem asta? E şcoala de azi capabilă să îi înveţe ce au ei nevoie?
– Am îndoielile mele. Spre deosebire de ceea ce am învăţat noi, la vremea noastră, şcoala de astăzi le oferă mai puţine elemente necesare în viaţă. Îi orientează mai mult să supravieţuiască decât să investigheze, să cerceteze, să devină oameni de ştiinţă. Desigur, mulţi au calităţi şi merg în direcţia aceasta, dar fondul general pe care îl oferă şcoala nu mai este acelaşi pe care ni l-a oferit nouă. Asta constatat din ceea ce învaţă nepoţii mei acum.

ELEVII ÎNVAŢĂ MATERIA MECANIC

– Ca materii predate, ce ar trebui să se întâmple în şcoală, astfel încât copiii să poate face faţă cumva viitorului acestuia atât de incert pe care îl vor trăi?
– Din ce am constatat, multe materii s-au complicat inutil. Copiilor le trebuie elemente de bază la început, pe care să şi le însuşească şi apoi pe care să construiască mai departe. Mă uit la nepoţii mei care fac o matematică foarte complicată de la început şi le lipsesc elementele de bază peste care au trecut foarte repede şi care nu s-au sedimentat. Aşa că materia nouă e învăţată mecanic, fără să fie înţeleasă. La multe alte materii, am observat că se învaţă lucruri neesenţiale. Se insistă pe anumite lucruri particulare, fără să explice principiile de bază ale domeniului de activitate respectiv. Pe lângă toate acestea, mai este şi pregătirea cadrelor didactice care, în multe şcoli, lasă de dorit. Nici părinţii nu mai au timp să se ocupe de copii, aşa ca înainte. Îi trimit la şcoală, apoi la after-school, îi văd seara înainte de culcare şi lipseşte mult prezenţa părintelui în formarea copilului.

Cu mândrie, alături de Dumitru Prunariu

GENERAŢIA ACEASTA DE COPII VA DESCOPERI NOI LEGI ALE FIZICII

– Principalele teorii ale fizicii au fost formulate acum 100 de ani. Credeţi că generaţia aceasta de copii e capabilă să pună bazele următoarelor legi ale fizicii care să ne ghideze dezvoltarea în următorii 100 de ani?
– Interesantă întrebare. În mod sigur vor fi generaţia care va descoperi noi legi ale fizicii. Noi nu ştim foarte multe lucruri: cum să interacţionăm cu gravitaţia, nu ştim cum să o utilizăm pentru a zbura în alte galaxii, nu ştim să captăm energie din univers, pentru că energia asta e imensă şi ardem combustibili fosili pe Pământ, poluând atmosfera, nu stim cum să utilizăm foarte eficient energia soarelui care este o energie extraordinară şi pe care o neglijăm. Toate aceste lucruri vor deveni obişnuite şi aplicabile la nivelul întregului glob prin aceste noi generaţii de copii, foarte isteţe. Ei vor trebui, mai întâi, să înveţe să protejeze planeta pe care trăiesc. Doar aşa vor găsi soluţii la problemele care o degradează şi o poluează.

COPIII TREBUIE SĂ GÂNDEASCĂ CĂ APARŢIN ACELEIAŞI PLANETE

– Au copiii de astăzi o gândire globală, pe care să o folosească pentru binele planetei?
– În mod indiscutabil trebuie să gândească că aparţin acestei planete. Probabil că, mai mult decât oricine altcineva, acest lucru l-au înţeles cosmonauţii. În plin război rece, în 1985, ruşii, americanii şi alte naţionalităţi s-au reunit, au format o asociaţie profesională care promovează educaţia în domeniul cosmic, ştiinţele şi protecţia planetei pentru că noi ne considerăm cetăţeni ai planetei. E vorba despre o viziune comună a celor care au văzut planeta din exterior. Pentru că, a o vedea din exterior, îţi schimbă multe concepţii despre ceea ce trebuie să întreprinzi jos pentru a păstra planeta măcar aşa cum este acum, dacă nu poţi să o faci mai bună.
– O să fie generaţia aceasta de copii una care o să zboare mai mult în spaţiu?
– Absolut. Ca şi la începuturile aviaţiei, zborurile erau rare, experimentale, acum au devenit o industrie. Zborurile cosmice costă, încă, foarte mult. Însă diminuarea costurilor a început să fie evidentă prin activitatea unor privaţi care vor să scoată profit din spaţiul cosmic. Ellon Musk, prin compania sa SpaceX, a anunţat că vrea să aducă costul unui zbor în spaţiu la o zecime din cât este în prezent. Când vor ajunge la o zecime vor coborî şi mai mult.

Pe final, câteva întrebări-fulger:

Cartea S.F. preferată?
Am citit multe cărţi S.F. când eram în liceu. Ultima pe care am citit-o a fost Marţianul. Este o carte foarte apropiată de realitate.

Filmul S.F. preferat?
Tot Marţianul. E foarte bine şi realist realizat.

Tehnologia de azi care credeţi că se va dezvolta cel mai mult în viitor?
Noi tehnologii de propulsie care să termine cu materialele acestea convenţionale de tip kerosen şi care să fie capabile să ne transporte mai rapid dintr-un loc în altul de pe Pământ, dar şi să ne poarte în spaţiu mai repede şi la costuri mai mici.

V-au surprins răspunsurile lui Dumitru Prunariu? Dacă aţi avea ocazia, ce întrebare i-aţi adresa singurul cosmonaut român care a zburat în spaţiu timp de 7 zile şi 20 de ore?

(P) Interviul cu Dumitru Prunariu a fost posibil datorită Danonino, care propune o nouă campanie educativă interactivă – Porneşte în aventura spaţială cu Dino. Campania încearcă să stârnească imaginaţia copiilor şi să îi determine să pornească pe drumul propriilor descoperiri. Campania este susţinută de Dumitru Prunariu şi de AstroClubul Bucureşti.