Le luăm copiilor adevărata lor putere: imaginaţia

Pentru copiii de astăzi, imaginaţia e la fel de importantă ca şi cunoaşterea.

Pentru că lumea în care ei vor fi adulţi va fi atât de diferită de cea de acum, atât de haotică, atât de bulversantă, într-o atât de amenţitoare schimbare, încât cunoştinţele nu vor fi de ajuns. Vor avea nevoie să se adapteze rapid, să improvizeze, să inoveze, să gândească diferit.

Or, tocmai imaginaţia e cea căreia noi îi acordăm cea mai mică importanţă.

Trăim cu senzaţia că această creativitate infinită pe care o au copiii când sunt mici va rămâne cu ei pentru totdeauna. Nu rămâne, vă spun din experienţa mea cu Sofia. Dacă nu o îngrijim, dacă nu o încurajăm, dacă nu îi lăsăm loc şi timp, imaginaţia copiilor devine un abur care se ridică uşor şi nu se mai întoarce.

sursa foto: freepik.com

Nu există mod mai bun de a încuraja imaginaţia şi creativitatea decât prin joacă. Dar nu orice fel de joacă. Nu cea de pe calculator, nu cea de pe tabletă sau telefon. Nu. Joaca aceea in care copiii îşi întind pe jos tot felul de jucării  şi personaje şi creează scenete cu ajutorul lor. Joaca în care construiesc cu mâinile lor, lipesc sau decupează. Joaca în care personaje din cărţile preferate sau din desene animate prin viaţă pe coli colorate de hârtie. Joaca în care copiii de deghizează şi se transformă în eroii preferaţi şi o zi întreagă vorbesc precum Superman, Wonder Woman, Tineri Titani, Hallo Kitty sau mai ştiu ce alte personaje. Joaca de afară, împreună cu alţi copii, când fiecare îşi asumă un rol şi totul devine o poveste.

Joaca asta minunată dispare.

Mai întâi, dispare atunci când le permitem ca ecranul calculatorului să le devină cel mai bun prieten. Sunt sigură că aţi văzut şi voi cât de mult se transformă copiii după o jumătate de oră de joacă pe calculator. Când îi smulgi din lumea aceea virtuală, devin aproape de nerecunoscut, ca şi cum le-ar fi greu să se readapteze la ritmul vieţii reale, pe care îl percept drept lent şi plictisitor.

Dispare când copiii intră la şcoală. Pentru că imaginaţia şi creativitatea au loc prea puţin în modul în care sunt concepute materia, manualele şi modul de predare. Cu mici excepţii, care mă bucură şi pe care le-am văzut cu ochii mei, şcoala distruge imaginaţia. Iar dacă tu vrei, ca părinte, să îţi laşi copilul să se joace liber în timpul zilei pentru a compensa rigorile şcolii, e aproape imposibil. Pentru că au multe teme, fac pregătiri şi adesea prea multe activităţi extraşcolare. Copiii nu mai au timp să iasă din ritmul acesta îngrozitor de alert. Nu mai e niciodată linişte în jurul lor, astfel încât să îşi audă gândurile şi ideile.

Nu mai au timp să viseze, să inventeze, să construiască, să dărâme, să citească ce le place, să se împiedice în rochia prea lungă a mamei care a devenit o trenă de prinţesă, să înşire jucăriile preferate pe covor şi să vorbească cu ele, să meşterească un robot şi un avion din plastilină sau din cuburi. Nu mai au timp să fie copii. Nu mai au timp să se pregătească pentru viitor.

Şi studiile au arătat că imaginaţia copiilor este în declin din cauza orelor întregi petrecute la televizor sau la jocuri video, precum şi a materiei terne care este predată în şcoli. Pentru prima dată a fost constatat acest lucru în 1990, iar de atunci, nivelul creativităţii la copiii de grădiniţă şi până la clasa a VI-a a scăzut constant. Testul care măsoară creativitatea copiilor se numeşte Torrance Tests of Creative Thinking. Ceea ce urmăreşte este modul în care copiii sunt capabili să producă ceva original şi util. În aceste teste, nu există un răspuns corect unic, pentru că, a fi creativ înseamnă să fii capabil să generezi mai multe idei şi să le combini pentru a obţine cel mai bun rezultat. Iar la asta, copiii se pricep din ce în ce mai puţin. (*vezi studiile citate la finalul articolului)

Ştiu că e uşor să scrii pe blog sau să derulezi teste, dar infinit mai greu să găseşti timpul şi forţa astfel încât să ieşi din ritm şi îţi laşi şi copilul să facă la fel. Dar nu există un început mai bun, pentru amândoi, decât 10 minute de joacă. Pe covor, cu pluşuri, cu personaje, cuburi sau alte seturi de construit, cu creioane colorate sau plastilină, cu replici glumeţe şi multă, multă imaginaţie.

(P) Vă las aici mica scenetă a Sofiei, care se joacă, se ascunde în spatele unei ferme uriaşe şi îşi imaginează tot felul de întâmplări legate de personajele din setul Playmobil pe care l-a primit. Nici pentru noi nu e simplu să ne lăsăm purtate de imaginaţie şi să găsim timp pentru joacă şi creativitate. Dar încercăm. Pentru că merită. Şi, de ce să vă minţim, chiar ne place 🙂

Astfel de seturi de construit, cum este Playmobil Ferma Poneilor primit de Sofia, fac exact ceea ce ar trebui să facă o jucărie – te lasă să o construieşti, să o ridici singur, să te bucuri atunci când o vezi cum prinde formă în mâinile mici de copil. Apoi te îmbie la inventivitate, pentru că poţi folosi personajele şi întreaga scenă pe care ai construit-o exact aşa cum îţi imaginezi. Oricum şi orice ţi-ai trece prin minte.

(*) Acest articol foloseşte informaţii din:

The Creativity Crisis, Newsweek
What kind of people are creative?, Journal of Advanced Academics
Research of the Creative Process, Enciclopaedia Britannica

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂