Mami, copiii râd de mine. Şi doare.

Mami, sunt chiar atât slabă? Copiii de la şcoală îmi spun mereu că arăt ca o scândurică. Mami, un băiat mi-a spus că sunt de pe planeta gunoi! Nu ştiu de ce.

Sunt convinsă că şi copiii voştri au venit acasă de la şcoală sau grădiniţă şi v-au povestit despre poreclele sau cuvintele urâte care le-au fost adresate. Sau despre cum au fost împinşi şi îmbrânciţi. Şi nu cred că s-a întâmplat o singură dată.

Violenţa fizică şi verbală între copii e cât se poate de reală şi de răspândită. O demonstrează, pentru prima dată, un studiu realizat la nivel naţional de organizaţia Salvaţi Copiii. Fenomenul se numeşte bullying. E greu să îi găseşti un corespondent în limba română, pentru că termenul include mai multe tipuri de comportamente.

Acestea sunt datele îngrijorătoare pe care le-a scos la iveală studiul Salvaţi Copiii. Mai importante sunt, însă, consecinţele pe care fenomenul de bullying le are. Ele afectează fiecare aspect al dezvoltării psihologice:

• copiii care devin victime acumulează teamă, furie, resentimente şi frustrare. Se simt vinovaţi şi ruşinaţi de ceea ce li se întâmplă
• pe măsură ce copiii cresc, aceste sentimente se transformă în agresivitate. Tot prin violenţă îşi vor rezolva şi ei problemele
• copiii se izolează şi devin incapabili să mai înveţe sau să acumuleze informaţii

Pentru mine, problema cu adevărat gravă este că noi, adulţii, nici măcar nu vrem să recunoaştem că există acest fenomen. Părinţi şi cadre didactice, deopotrivă, considerăm că aceste comportamente violente ale copiilor sunt modul în care ei se adaptează la viaţa adultă. Nu credem că e cazul să intervenim, pentru că ei trebuie să se maturizeze. Cea mai mare greşeală e să nu vorbim despre asta.

Citeşte şi: O carte mică pentru copii cu suflet mare