Mami, mulţumesc pentru vacanţa minunată! (p)

Mami, îţi mulţumesc pentru vacanţa asta minunată! Asta mi-a spus Sofia şi m-a strâns atât de tare în braţe încât am simţit că am un nod în gât. Şi nu era numai de la îmbrăţişarea ei puternică. Îm dădeau lacrimile la gândul că un copil poate fi atât de bun, de sincer, de iubitor, de recunoscător. Noi am avut astfel de gânduri la 7 ani?

Ştiţi cât de puţin i-a trebuit Sofiei să fie atât de fericită în vacanţă? Foarte puţin. Nu am putut pleca vara aceasta decât trei zile. Am căutat un hotel cu piscină pentru că tot ceea ce ea voia era să înoate şi să ne bălăcim împreună. Nu trebuia să fie departe, pentru că nu aveam mult timp la dispoziţie. Nici nu contează unde am stat. Pentru Sofia, importante au fost apa şi înotul de dimineaţa până seara. Iar eu am fost cum nu se poate mai fericită.

Când era mai mică, am dus-o pe Sofia la bazin. Dar am convins-o greu să intre în apă. I-a fost teamă mereu. Nici lecţiile de înot cu antrenor nu au avut prea mare succes. De curând, s-a întâmplat ceva. A început să îşi spună singură că poate şi că vrea să încerce. S-a convins că nu are de ce să îi fie teamă şi că înotul o face să se simtă liberă şi sigură pe ea. Încetul cu încetul a căpătat curaj. Înainte de vacanţa asta nu intra în bazin fără colac şi aripioare la mâini. Era ca un ghemotoc blindat şi umflat care ar fi putut pluti fără probleme şi pe o mare agitată de furtună. În prima zi, la fel a intrat şi în piscina hotelului. Dar era mai puţin temătoare şi mai încrezătoare în forţele ei. A doua zi a renunţat la colac. Singură. Ne-am trezit că ne strigă din mijlocul piscinei, fericită că putea înota doar cu aripioarele de la mâini. Nu a mai ieşit din apă ore în şir. Aproape se înserase şi se făcuse răcoare. I se învineţiseră buzele şi tremura ca meduza. Dar era atât de mândră de ceea ce reuşise că nimic altceva nu mai conta. Nici pentru ea, nici pentru noi. În ziua următoare a luat-o de la capăt. Nu, nu a reuşit să renunţe şi la aripioare, dar simt că momentul acela nu e departe şi că va reuşi, din nou, singură.

Un copil nu trebuie să facă, neapărat, sport de performanţă ca să capete încredere în el, să se disciplineze, să devină autonom sau să persevereze. Important e să facă orice fel de mişcare, cu plăcere. Atât e de ajuns ca să îl determine să îşi depăşească limitele sau temerile.

Am aflat că Danonino îi ajută pe părinţi să cultive pasiunile copiilor, dorinţa lor de autonomie şi nevoia de a se descurca singuri. Pagina de facebook Spune Da încrederii în sine are sfaturi utile şi concursuri. Iar pentru copiii care iubesc să facă mişcare, pachetele de brânzica îngheţată au beţişoare colorate, cu forma diferitelor sporturi, pe care cei mici le pot folosi apoi pentru desenat sau cine ştie ce altă activitate le mai trece prin mintea lor plină de idei.

Citeşte şi: Cuvinte magice în situaţii disperate