Mami, nu pleca!

Copilaşul vostru plânge atunci când vă despărţiţi de el? Atât de mult şi atât de tare încât vi se rupe inima? Nimic din ceea ce îi spuneţi nu pare să funcţioneze şi în minte vă trec tot felul de scenarii: E prea dependent de mine, e prea sensibil, l-am răsfăţat prea mult? Atunci aceste rânduri vă vor ajuta.

sursa foto: pixabay.com

Anxietatea de separare

de Corina Manole, educator parental

Anxietatea de separare a copilului este deseori motiv de anxietate pentru părinți. Nu poate fi plăcut pentru niciun părinte să își vadă copilul plângând și suferind la fiecare despărțire. Ne vin tot felul de întrebări, ne facem tot felul de scenarii. E prea dependent(ă) de mine. E prea sensibil(ă). L-am răsfățat prea mult. Trebuie să fi greșit eu cu ceva.

Apare de la 8 luni

În primii doi ani de viață anxietatea de separare este un răspuns normal al copilului în contextul separării de figura sa primară de atașament, de cele mai multe ori aceasta fiind mama.

Anxietatea de separare apare în jurul vârstei de 8 luni – 1 an, atunci când marea majoritatea a copiilor răspund la situații în care sunt lăsați cu o persoană străină prin protest și plâns, precum și prin agitație îndelungată și respingerea persoanei străine. În perioada acestor luni de viață un copil mic începe să fie capabil să facă o comparația între mama sa și alte persoane atunci când mama lipsește și de a o recunoaște atunci când ea se întoarce.

În jurul vârstei de 1 an nu putem vorbi de anxietatea de separare ca tulburare, ci mai degrabă ca un fenomen firesc în cursul dezvoltării copilului. Mai ales în jurul acestei vârste ea indică de multe ori dezvoltarea firească a unei legături de atașament și poate oferi informații despre natura acestei relații de atașament.

Jocuri pentru ușurat anxietatea

Copiii pot beneficia de pe urma unor jocuri de tipul cucu-bau sau de-a v-ați ascunselea, jocuri în care este simulată practic despărțirea însă într-un context relaxant pentru copil. De asemenea, contactul fizic este foarte important pentru copiii și din această perspectivă, a ușurării dificultăților date de anxietatea de separare. Prin contact fizic copiii recapătă un sentiment de siguranță, încredere și conectare. Desigur, așa cum sunt copii care dau semne evidente ale nevoii lor de conectare prin contact fizic – se agață de picioarele tale, poate fix când ai ceva important de făcut – există și copii care sunt mai degrabă rezervați când vine vorba de contact fizic, refuzându-l chiar. De fiecare dată este important să respectăm astfel de limite trasate de el și să testăm modalități de apropiere care să fie ușor acceptate și de copil.

Atașament și anxietate

Intensitatea anxietății de separare este dată de sentimentul de siguranță pe care copilul l-a dezvoltat în relație cu mama sa. Această siguranță se traduce de pildă prin faptul că poate conta pe mama sa pentru alinare, protecție, poate conta pe ea în calitate de partener empatic al experiențelor sale emoționale. Existența acestui sentiment de siguranță este de natură să mențină sub control intensitatea anxietății de separare. Copilul va reuși mai ușor să se liniștească pornind de la premisa acestei baze de siguranță în care are încredere.

Copilul care primește mesajul că mama nu este disponibilă emoțional pentru el este mai probabil să dezvolte un tipar de atașament nesigur, anxios. Având un sentiment de neîncredere, îl putem observa de multe ori foarte preocupaţi să își caute mama din priviri, să o urmărească, să încerce să se afle tot timpul în apropierea ei.

(Corina Manole este Educator parental atestat “Circle of Security” şi Consilier probleme somn bebeluşi – parentaj.ro, corina@parentaj.ro) 

Citeşte şi: