Mi-am încurajat copilul să înjure. Nu aruncaţi cu pietre în mine!

– Mami, nu vreau să iau medicamentul ăsta, e scârbos, miroase urât, e greţos.
– Dar ştii că trebuie să îl iei ca să te faci bine. Şi apoi, nu ar trebui să fie chiar aşa de rău la gust. Scrie că are aromă de portocale.

Dialogul acesta s-a întâmplat la scurt timp după ce ne-am întors acasă de la spital. Sofia a făcut pneumonie şi a stat internată cu perfuzii, injecţii şi radiografii. I-a fost greu. Acum e mai bine, dar urmează un tratament de câteva zile cu antibiotic. Medicament cu adevărat scârbos. L-am gustat şi eu. E ca o pastă lăptoasă şi cleioasă. Aroma de portocale e o iluzie, o simţi o fracţiune de secundă şi apoi un gust leşiu de chimicale scârboase îţi inundă gura şi nu mai poţi scăpa de el nici cu toată ciocolata din lume.

grafica: freepik.com, adaptare: educatiecudragoste.ro

– E cu adevărat scârbos, aşa e, ai dreptate, i-am spus. Sofia s-a mai luminat la faţă, fericită că îi dau dreptate.
– Este cleios, scârbos, enervant, lipicios, urât, îngrozitor, greţos, aiuritor, nu-i aşa, mami?
– Da, îi răspund în timp ce încerc să apropii linguriţa cu antibiotic de gura ei.
– Stai puţin, mami, nu sunt încă pregătită. Îmi vine să îl înjur, atât de mult mă chinuie medicamentul ăsta scârboşel.
– Înjură-l, dacă asta te ajută.
– Dar nu e frumos să înjuri.
– Nu e.
– Dar eu n-aş înjura o persoană, ci un medicament. Şi el nu mă aude. Şi nu suntem decât noi două. Nu mă aude nimeni, se gândeşte ea.
– Aşa e, deci înjură. Cum îl înjuri? o întreb.
– Cu două cuvinte. Dar nu pot să le spun. Nu e frumos. Şi apoi, eu sunt fetiţă. Chiar nu e frumos.

O înjurătură cu două cuvinte. Mă gândesc la ce e mai rău, îmi trec prin minte tot felul de expresii îngrozitoare pe care le-ar fi putut auzi la şcoală, pe stradă sau în parc. Totuşi, merg înainte.

– Hai, înjură dacă simţi nevoia şi te ajută să iei medicamentul.
– Nu, chiar nu pot. Gura mea nu poate să spună ”la…
– ”La naiba? Aşa vrei să înjuri antibioticul? am întrebat-o, uşurată şi amuzată. Mi-am amintit că citise asta într-o carte şi mă chemase să îmi arate, uimită că poate scrie aşa ceva într-o carte pentru copii.
– Da. Dar ştiu că e urât şi nu o să înjur, spune ea convinsă.
– Vrei să înjur eu medicamentul pentru tine?
– Ar fi grozav, mami. Faţa i se luminează şi mai tare.

Mă pregătesc, trag aer în piept…şi mie mi-e greu să înjur. Şi eu am fost crescută la fel: să înjuri e urât, mai ales pentru o fată. Şi totuşi, mă trezesc că încep să ţip, eliberată de tot chinul, oboseala, teama, grijile şi îngrijorările din spital:

– La naiba, medicament scârbos!

Sofia începe să râdă. Încearcă şi ea, dar nu poate. Buzele îi sunt lipite bine de anii în care i-am spus că nu e frumos să înjuri. Poate îi iese data viitoare.

Citeşte şi: Te-ai născut acum o secundă. Acum ai 8 ani.