Minunile noastre din fiecare zi

O minune e când îi aud tălpiţele lipăind până în camera noastră în toiul nopţii. Se cuibăreşte între noi pentru că a visat urât şi trebuie să o protejăm de dinozauri uriaşi sau monştri fioroşi care bat la uşa noastră de la intrare.

O minune e când citim împreună în pat şi ne povestim una alteia întâmplările din cărţi.

O minune e când mă roagă să îi ascult povestea pe care tocmai a scris-o şi eu îi sorb fiecare cuvânt şi îi admir imaginaţia şi creativitatea.

O minune e când îmi spune să o mângăi pe spate dimineaţa şi se întinde ca o pisică adormită.

O minune e când îmi spune: Mami, pauză de 14 secunde! Când trag prea mult de ea, când avem prea multe de făcut, când o grăbesc prea tare, când o împovărez cu temerile mele, mă opreşte din vârtejul ăsta cotidian ca să ne luăm pauza noastră de 14 secunde. De ce a stabilit ca pauza să fie fix de 14 secunde? Habar n-am. Dar ştiu că în cele 14 secunde am parte de cea mai senină şi mai duioasă îmbrăţişare.

O minune e când se măsoară la tocul uşii şi apoi, când nu o vede nimeni, se ridică pe vârfuri şi mai trage încă o linie, puţin mai sus. Acum e bine, îşi spune, încet, doar pentru sine.

O minune e când o văd cum inventează jocuri şi cum vorbeşte cu jucăriile de pluş.

O minune e să o văd salutându-şi prietenele cu zâmbetul larg, cât toată faţa.

O minune e să o văd sănătoasă şi fericită. Ea e minunea mea. Copiii sunt minunile noastre din fiecare zi.

Cum arată minunile voastre de fiecare zi?