Ne sufocăm copiii cu sfaturi. Chiar şi când nu au nevoie de ele.

– Mami, aş vrea să îţi povestesc ceva ce mi s-a întâmplat la şcoală.

– Sigur.

– Dar aş vrea să nu comentezi, să nu îmi dau sfaturi, să nu îmi spui nimic.

– …

– Da, aş vrea doar să mă asculţi.

A fost prima dată când am conştientizat cât de tare ne sufocăm copiii cu sfaturile, observaţiile şi comentariile noastre.  Suntem mereu siguri că avem cele mai bune soluţii la problemele lor, le spunem să facă aşa, sau altfel, că ştim noi ce e mai bine pentru ei.

sursa foto: pixabay.com

Te-ai certat cu prietena cea mai bună? Am eu un sfat pentru tine. Şi ce dacă nici măcar nu am avut timp sau dorinţa de a asculta până la capăt ceea ce s-a întâmplat între voi. Ştiu eu cum e mai bine să faci.

Ai un proiect cu colegi din clasă şi nu reuşiţi să vă înţelegeţi şi să lucraţi împreună? Să îţi spun cum trebuie să procedezi, că eu ştiu cel mai bine. Chiar dacă nici măcar nu îi cunosc pe colegii tăi şi nu ştiu cum aţi ajuns să nu puteţi vorbi între voi.

Ne băgăm în viaţa lor cu bocancii şi vrem să o modelăm după chipul şi asemănarea noastre. Şi nu suportăm să fie altfel decât aşa cum ne imaginăm că trebuie să fie.

Noi şi aerele noastre de părinţi care le ştim pe toate. De fapt, habar n-avem. Lumea asta a copiilor noştri e mult mai dezordonată, haotică, lipsită de repere, plină de tentaţii şi de libertăţi, înecată de invidii, rivalităţi şi răutăţi aşa cum noi nu cred am trăit la vârsta lor.

Tu crezi că e uşor să ai viaţa mea, să fii copil ca mine?

asta mă întreabă Sofia adesea. Şi îi dau dreptate. Nu, nu e  uşor deloc să navighezi prin toată nebunia asta. Nici ca om mare, darămite copil.

Noi suntem convinşi că sfaturile noastre îi ajută. Şi le îngrămădim cu toptanul în capul lor micuţ. Când ei au nevoie doar să îi ascultăm, în linişte.

Ar trebui să fim fericiţi atunci când vor să ne povestească ceva din viaţa lor. Înseamnă că au nevoie de noi, că ne simt aproape, că le place că suntem părinţii lor şi ei se simt bine să fie copiii noştri.

Când ne povestesc întâmplări din viaţa lor, fără întreruperi, gândurile lor se aşază, ideile se sedimentează, îşi dau seama de lucruri pe care înainte nu avuseseră timp să le realizeze, le vin idei. Şi totul devine mai limpede. Şi încep să vadă soluţii. Soluţiile lor la problemele lor din viaţa lor.

Eu am învăţat să o ascult pe Sofia în linişte. Şi să mă bucur de întâmplările din viaţa ei. Şi să îi apreciez modul în care găseşte singură calea de urmat.

Mami, nu ştiu cum să fac. Mă ajuţi? Să îţi povestesc ce mi s-a întâmplat…

Da, asta se întâmplă când înveţi să şi asculţi. Copilul tău, când are nevoie, îţi poate cere ajutorul şi poate avea nevoie de sfatul tău. Şi atunci eşti cea mai fericită mamă din lume.

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂