Ne ţinem copiii captivi între ziduri de beton

Da, mărturisesc. Ies rar cu Sofia în parc. Mult prea rar. Dureros de rar. Aş vrea să îmi închid serviciul, să îi ard temele pentru acasă şi să alung milioanele de lucruri pe care le am de rezolvat în fiecare zi.
Aş vrea să cred că la voi situaţia este altfel. Dar mi-e teamă că nu e aşa. Cred că piticii aceştia ai noştri, mai ales atunci când intră la şcoală, devin prizonieri ai zidurilor de beton, ai lipsei de timp, ai oboselii, dar şi ai delăsării noastre.

sursa foto: pixabay.com

Îmi amintesc şi acum zilele când Sofia era nou-născut şi puţinele luni cât am stat în concediu de maternitate cu ea. Îmi amintesc plimbările cu căruciorul în parc, în liniştea ei de bebeluş fără cuvinte. Văd şi acum anii când a început să meargă şi să se caţere pe orice găsea la îndemână. Primele prietenii de la locul de joacă şi primele alergări prin covorul moale al frunzelor de toamnă. Pentru ea, nu exista bucurie mai mare decât aceea de a se juca liberă.

Apoi, treptat, nu a mai fost timp pentru bucuria naturii. Îţi ia o veşnicie să ajungi în parc prin traficul din oraş, iar micile oaze de verdeaţă dintre blocuri au devenit tot mai puţine. Răsar blocuri sau clădiri de birouri în locul lor. Şi dacă ai un astfel de parc aproape de bloc, ai curajul să îţi laşi copilul singur să se joace acolo? Nu cred că aveţi încredere să faceţi asta, în lumea plină de pericole în care trăim. Şi atunci, cât timp avem noi să stăm cu ei în parc ca să-i lăsăm să se joace în voie? Mult prea puţin, să recunoaştem.

Copiii se uită cu jind afară

Mai mergem la bunici la sfârşit de săptămână şi acolo Sofia aleargă de dimineaţa până seara. În acele zile ar dormi afară dacă ar putea, atât de mult îi lipseşte şi atât de tare simte nevoia de a sta printre iarbă, flori şi pomi. De a se juca cu Negruţa, căţeluşa casei. Dar ştiu că e prea puţin şi că se întâmplă asta mult prea rar. Şi asta doare, pentru că nu ţine decât de neputinţa noastră de a vedea cât de important e pentru copii ca ei să fie parte din universul ăsta mare.

Mai mult în faţa ecranelor decât afară

– Trei sferturi dintre copiii între 5 şi 12 ani petrec mai puţin de o oră pe zi în aer liber, arată un studiu al guvernului britanic. Aceeaşi analiză spune că aceşti copii petrec de două ori mai mult timp în faţa ecranelor decât în aer liber. (1)
– Doar unul din 10 copii se joacă în mod regulat afară, în comparaţie cu 5 din 10, aşa cum era în urmă cu o generaţie, adică pe vremea noastră. (2)
– Patru din cinci copii nu se simt legaţi sau conectaţi cu natura în niciun fel. Pur şi simplu, ea nu face parte din viaţa lor. (3)
Studiile acestea sunt făcute în Marea Britanie şi au îngrijorat autorităţile, care au decis ca şcolile şi grădiniţele să scoată copiii afară cel puţin o oră pe zi în cadrul procesului de educaţie. Sunt sigură că rezultatele ar fi similare şi în România.

Există speranţă

Astăzi m-am organizat, am mai lăsat câteva probleme pentru mâine, m-am făcut că uit alte câteva lucruri care erau de făcut prin casă şi am ieşit puţin cu Sofia în parc.

Mami, când o să fiu mare, o să am grijă să nu se distrugă parcurile, să nu mai fie atâta poluare de la maşini şi să nu dispară animale precum tigrul siberian, leopardul zăpezilor sau ghepardul. Sau jaguarul. Ştii cât de mult îmi plac mie jaguarii. O să îi protejez, mami!

mi-a spus Sofia.
Chiar şi aşa, crescuţi între betoane, copiii noştri ne dau speranţă că poate să fie bine. Şi că legătura lor cu natura nu s-a rupt definitiv. Dacă îi încurajăm să citească enciclopedii, dacă văd documentare despre lumea asta mare şi miile de specii care o populează, dacă le spunem să nu lase în urma lor mizerie, aşa îi putem învăţa să aibă grijă de natură. Să o iubească. Şi atunci, eforturile noastre, aşa împiedicate cum sunt ele, nu vor fi fost în van.

(P) Am scris acest articol la invitaţia Danonino. Ca să ajute părinţii să îi apropie pe copii de natură şi să îi înveţe să o protejeze, Danonino a pus o surpriză în fiecare pachet de brânzică: 10 magneţi cu simpaticul Dino care dă de mâncare animalelor, care udă florile, stinge lumina atunci când pleacă din cameră şi aruncă la coş gunoiul. Prin joacă, chiar şi cu puţinul timp pe care noi, părinţii, îl avem la dispoziţie îi putem învăţa atât de multe lucruri.  Magneţii vor mai fi doar puţin timp în pachetele de brânzică, aşa că grăbiţi-vă să îi colecţionaţi pe toţi!

Articol bazat pe studiile:
(1) Visits in the natural environment by children, The British Government
(2) Natural childhood, National Trust
(3) Children who play outside more likely to protect nature as adults, Cambridge University Press

Dacă ţi-a plăcut articolul, hai să ţinem legătura. Abonează-te la newsletter, pe banda portocalie de mai sus. Îţi voi trimite noutăţile şi articolele mele. Îţi mulţumesc pentru prietenia ta 🙂

Citeşte şi: