Nişte copii au murit în Ţara Nimănui

3 ani de când nişte copii – doar puţin mai mari – au murit în Ţara Nimănui. Pentru că Nimeni nu a recunoscut, nici măcar o clipă, că a greşit. Pentru că Nimeni nu şi-a asumat niciodată vreo responsabilitate. Pentru că Nimeni nu a fost găsit, până acum, vinovat.

colectiv

3 ani de când singurele lucruri care s-au schimbat au fost afişele de pe pereţii clădirilor. E o nouă specie de afiş, sigur l-aţi văzut şi voi. E Afişul Suprem care te scuteşte de responsabilitate şi te scapă de necazuri. Unul sună aşa:

Această instituţie funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Doamnă, chiar nu avem autorizaţie, dar am lipit un afiş pe uşă prin care recunoaştem asta. E suficient. Aşa că, dacă intraţi, o faceţi pe propria răspundere. Iar noi suntem absolviţi de orice vină. Pentru că am scris un bilet, nu? Şi v-am informat nu?

Atenţie, cade tencuiala!

scrie pe un alt afiş lipit pe multe, mult prea multe ziduri. Clădirea noastră e veche, dar nici nu facem nimic ca să fie mai sigură. Dar am pus o bandă pe lângă ziduri şi v-am scris să fiţi atenţi. Aşa că, dacă treceţi pe aici, o faceţi pe propria răspundere. Noi v-am avertizat, nu?

Afişe pe ziduri. Doar atât s-a schimbat în 3 ani de când nişte copii – doar puţin mai mari – s-au prăpădit la Colectiv.

3 ani de când a trebuit să îi explic Sofiei de ce au murit atâţia copii – doar puţin mai mari.
3 ani de când îi spun apăsat şi des, foarte des, că trebuie să aibă grijă de ea, pentru că Nimeni altcineva nu va avea. Pentru că Nimănui nu îi pasă.
3 ani de când am încercat să îi spun să fie atentă pe unde calcă, în ce clădire intră, să se ferească, să se gândească, să cumpănească, să verifice. Pentru că Nimeni altcineva nu va face asta pentru ea.

În ţara asta a Nimănui cresc copiii noştri. Pe Propria lor Răspundere.

Să îşi asume, să fie responsabili, să facă lucrurile temeinic, să fie siguri pe munca lor şi să dea totul pentru ea. Să pună pasiune, să încerce să schimbe, să facă mai bine, să persevereze. Să recunoască greşeala şi să încerce să o îndrepte. Să ajute.

Cum să le explicăm toate acestea copiilor, când noi trebuie să îi învăţăm, în primul rând, cum să supravieţuiască pe Propria Răspundere în Ţara Nimănui?

 

Citeşte şi:

De ce am alungat curiozitatea din şcoală? Când Sofia a intrat la şcoală am avut un şoc. M-a speriat cât de repede a uitat să fie creativă şi curioasă. Cât de uşor a renunţat la întrebări şi la ingeniozitate.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>