Nu există doi copii la fel. De ce să îi comparăm între ei?

Niciun copil nu seamănă cu altul şi nicio “regulă” nu se aplică tuturor bebeluşilor. Aud frecvent în jurul meu mame care îşi compară copiii cu ai altor mame şi îşi fac apoi griji: aoleu, al meu nu merge încă, al meu nu spune destule cuvinte, al meu mănâncă prea puţin sau recunoaşte prea puţine animale.

Da, există nişte repere după care pediatrii şi psihologii se ghidează pentru a urmări cât mai corect evoluţia copiilor, dar, chiar şi dacă sunt născuţi în aceeaşi zi şi cu aceeaşi greutate sau înălţime, asta nu înseamnă că vor face aceleaşi progrese simultan. Vă demonstrez acuşi:

Copiii mei, deşi sunt aproape 14 ani distanţă între ei, s-au născut cu fix aceeaşi greutate – 4.050g şi au avut aceeaşi înălţime – 52 cm. Am încercat în primele luni de viaţă ale fetiţei să văd cum se dezvoltă în comparaţie cu fratele ei. Au mers cap la cap la greutate, un mic avans a avut David la înălţime.

Apoi am fost curioasă să văd dacă Noa va merge mai repede decât el: a pornit singură pe la 10 luni jumătate, însă nu i-a prea ieşit mersul de-a buşilea. Abia acum la un an şi 5 luni, când se prosteşte, merge corect de-a buşilea. în rest, aleargă toată strada. David a mers nesusţinut la câteva zile după ce a împlinit un an.

Cine ne cunoaşte ştie că David nu a fost niciodată prieten cu fructele şi legumele, dar ea ne întrece pe toţi: nu refuză nimic, e curajoasă şi încearcă mereu gusturi noi, cu cât sunt mai verzi şi mai neatrăgătoare legumele, cu atât le preferă mai tare (spanac, broccoli, dovlecel, conopida etc.) David nu iese nici acum din zona de confort, plus că nu e pofticios, indiferent ce ai mânca în faţa lui. Ea nu are răbdare dimineaţa până e gata micul dejun, se învârte ca un căţel în jurul meu până îi pregătesc masa, iar dacă termina de mâncat înainte să începem noi, mai adulmecă şi prin farfuriile noastre. Nu se poate să mănânci ceva şi ea să nu ştie ce gust are în acel moment. Indiferent dacă abia s-a ridicat de la masă, indiferent dacă e fruct, legumă, ciorbă sau pâine goală.

David a fost alăptat doar 3-4 luni, iar după ce mânca dormea întreaga noapte. Noa încă e alăptată şi se trezeşte şi acum de 3-4 ori până dimineaţă. 🙁

De vorbit au început cam în același timp: pe la cinci luni jumătate au zis ta-ta. Atât cu asemănările pe segmentul ăsta. El a mai zis doar vreo trei, patru cuvinte până la 2 ani şi 7 luni, apoi a început să spună propoziţii, plus că nu a pocit deloc sunetele. Ea turuie non-stop şi pe limba ei, şi pe a noastră. În fiecare zi mai spune câte un cuvânt nou şi de frică să nu le uite, probabil, face câte un recensământ şi le repetă dimineaţa, pe la 6.35 când se trezeşte. Pe toate.🤦