Poveştile rezolvă orice. Miraculos.

Cu poveştile nu am dat greş niciodată. Când Sofiei îi era teamă să adoarmă, îi spuneam o poveste, când era speriată, îi inventam o poveste, când nu voia să mănânce, tot cu o scurtă poveste rezolvam. 

Poveştile m-au salvat întotdeauna, aşa cum face o zână bună. Puterea lor s-a dovedit a fi miraculoasă mai ales în momentele în care simţeam că ceva nu este în regula cu Sofia, iar ea nu voia să îmi spună ce se întâmplă. Atunci inventam împreună o poveste. Ea îşi alegea un personaj şi începea, uşor, uşor, să spună ce avea pe suflet. Nu o făcea direct, ci la adăpostul personajului pe care îl întruchipa. Aşa ieşeau la iveală toate temerile ascunse, toate gândurile, toate nemulţumirile. 

sursa foto: freepik.com

Zilele acestea, pe Sofia am observat-o absentă şi abătută. Nu mi-a vorbit despre şcoală, nu mi-a mai spus ce penar ar vrea pentru noul an, ce creioane sau ce cutiuţă pentru mâncare şi-ar dori. Degeaba am tras-o de limbă, nu am aflat mare lucru. Din nou m-a salvat o poveste. Una în care ea e un dinozaur explorator cu spirit de aventură (o puteţi citi la finalul articolul). Aşa am aflat că acestui dino îi e teamă să crească mare, pentru că în clasa a II-a ştie că va fi mai greu, că va avea mai multe teme şi mai puţin timp de joacă. Dino e speriat că va trebui să se descurce mai mult singur şi că va avea primul examen. Nu ştiam că doamna învăţătoare le spusese deja despre evaluarea naţională, primul test pe care îl vor da spre final de clasa a II-a. Asta a speriat-o cu adevărat. Desigur, nu pe ea, ci pe dino 🙂 

Încercaţi să le spuneţi poveşti copiilor şi lăsaţi-i să se ascundă în spatele personajelor. Le va fi mai uşor să vă spună ce îi apasă, ce vor, ce speră. 

Acum aveţi un motiv în plus să inventaţi poveşti, pentru că ele pot deveni realitate. E o iniţiativă a celor de la Danonino, care au ascuns în fiecare pachet cu brânzică o marionetă – dinozaur şi stickere cu care aceasta poate fi personalizată. Alegeţi oricare dintre cele nouă marionete diferite, creaţi împreună cu cel mic o scenetă şi încărcaţi-o pe www.danonino.ro/creativitate. Cele mai grozave 5 scenete vor fi puse în scenă în cadrul unui eveniment la care veţi fi invitaţi. 

Aceasta este sceneta noastră în care Sofia, adică Dino Exploratorul, are ceva probleme înainte de a pleca în marea aventură din clasa a II-a 🙂

Dino explorează clasa a II-a

– Ce titlu mai e şi ăsta pentru o scenetă, mami?
– Mai bine ar fi: ”Dino explorează un milion de teme şi ore în şir de stat pe scaun, cu manuale şi caiete în faţă.” În clasa a II-a vor fi tone de teme. Urăsc temele. Le urăsc!
– Dar ele te ajută să înveţi, Dino.
– Ba nu mă ajută la nimic. Nu învăţăm suficient în clasă? De ce să stau şi acasă ore întregi fără să mă joc?
– Dar, Dino, în clasa a II-a vei explora mai mult. Vei afla despre pământ, despre animale, despre plante. Vei face experimente, vei cunoaşte universul.
– Nu te cred. La şcoală nu e chiar aşa interesant cum crezi tu, mami. E multă matematică şi nu o înţeleg, câteodată.  Aş vrea să facem şi altceva decât calcule şi să copiem texte din manualul de română. Mie îmi place dezvoltarea personală ştii, nu-i aşa? Şi orele de desen şi de pictură. Şi de muzică.
– Şi ce ţi-ar mai plăcea să înveţi la şcoală, Dino?
– Ştii că mie îmi plac mult animalele şi Egiptul Antic şi zeiţele, precum Atena. Şi îmi mai plac planetele şi constelaţiile.
– Poate veţi învăţa, câte puţin, şi despre toate astea.
– Ba nu-i adevărat. Vom învăţa pentru amărâtul ăla de test de care ne-a zis doamna învăţătoare. Şi dacă nu o să fac bine, ce mă fac? De ce trebuie să dăm examene când suntem aşa mici? Doamna a zis că testul este ca să vedem ce am învăţat până acum. Dar suntem abia în clasa a doua. Cât puteam să învăţăm până acum?
– Da, Dino. Dar testul e ca o aventură. Important e să te bucuri de aventură, nu să câştigi neapărat un premiu la final sau să iei numai 10. Trebuie doar să încerci să faci cât poţi tu de bine. Atât.
Dino întoarse spatele, trist. Nu era convins deloc, ar mai fi vrut încă trei luni de vacanţă ca să capete mai mult curaj pentru clasa a II-a.
– Să ştii, Dino, că, atât cât voi putea, voi încerca să fac astfel încât şcoala să fie mai amuzantă şi mai interesantă.
Dino se întoarse şi îşi îmbrăţişă mama cu drag.

P.S.
Ei bine, poveştile nu rezolvă chiar totul. Nu pot schimba modul în care se face şcoală şi felul în care se simt copiii atunci când încep, din nou, cursurile. Dar vă pot ajuta să le fiţi alături şi să le faceţi viaţa mai uşoară şi mai amuzantă.