Prima zi de şcoală nu se uită niciodată
Mami, poate să mai fie o dată prima zi de şcoală din clasa pregătitoare?
De ce îţi doreşti asta?
A fost cea mai frumoasă. Îţi aminteşti că am găsit creioane pe bancă şi o coală imprimată cu delfini pe care i-am colorat în prima zi. Noi eram clasa D, a delfinaşilor. Şi ne-am jucat, ne-a lăsat doamna să ne aducem jucăria preferată. Toată clasa pregătitoare am fost cu Mickey de pluş pe bancă. A învăţat şi el cu mine.
Of, ce dulce şi colorată amintire. Şi pentru ea şi pentru mine. Era micuţă, cu sarafanul de şcoală scurtat la croitor pentru că nu exista mărime pentru ea. Cu tenişii pe care îi iubea, cu ghiozdanul prea mare pentru un spate încă atât de de firav.
Sofia a trecut acum în clasa a III-a. Nu mai are emoţiile şi entuziasmul din prima zi de şcoală. Acum are deja prieteni în clasă, are grupul ei, e mai serioasă şi se crede mare 🙂
În momentele de sinceritate recunoaşte, însă, că i-a plăcut cel mai mult prima zi de clasă pregătitoare pentru toate surprizele plăcute ale acelei zile. Ar vrea să le retrăiască an de an. Aş vrea ca şcoala să poate să îi ofere mereu bucurii şi plăcerea unui nou început aşteptat cu nerăbdare!
(P) Primele zile de şcoală sunt întotdeauna emoţionante pentru copiii care intră în clasa pregătitoare. Se bucură atât de mult de clasa lor şi de orice cadou pe care îl găsesc pe bănci. Am aflat că Profi a lăsat Primul Pacheţel pe banca a mii de copii din clasa pregătitoare, tocmai pentru a le face primele zile de şcoală de neuitat. Creioane colorate, plastilină, caiete, suc, pastă şi periuţă de dinţi, chiar şi un CD şi un joc puzzle – toate au încăput în pungile care ajung pe băncile celor 5.500 de mici şcolărei în prima săptămână de şcoală.
216 şcoli din toată ţara au intrat în acest program anul acesta, mult mai multe decât în 2016. Ceea ce mă bucură este că sunt şcoli din localităţi mici, care chiar au nevoie de sprijin. Aşa au arătat clasele prichindeilor!
Emotionant articol cu impresiile micutei d-voastra in prima zi de scoala la clasa pregatitoare! Ce lucruri pe care noi le consideram marunte ii marcheaza pe micutii nostri si le aduc bucurie! Asteptam si noi cu nerabdare sa incepem clasa 0, cel mai probabil va fi online, deci avem mari emotii.