Primele zile cu bebeluşul – teribil de grele

Îmi amintesc şi acum primele noastre zile cu Sofia acasă. Eram bulversaţi, nedormiţi, ne puneam o mie de întrebări, ne făceam un milion de griji. Ne-a fost greu, teribil de greu. Pentru noi, acele prime zile de haos frumos au trecut demult. Pentru Diana, mamă de nici trei luni, abia acum au început. Iată gândurile ei.

Salturi şi căderi mentale

de DIANA ANGHEL

Nu credeam să ajung vreodată să zic Pe vremea mea… Dar totuşi, pe vremea când creşteam eu copilul nr. 1 :) – adică acum 14 ani – principalul bau-bau erau colicii. Dacă nu dormea noaptea copilul, dacă nu mânca, dacă mânca prea mult, dacă plângea, dacă nu dormea ziua, dacă plângea iar, dacă orice… sigur avea colici. Niciun bebeluş nu scapă.

viata cu un bebelus

foto realizată de Ioanid Apostol

Acum, la copilul nr. 2 abia născut, colicii nu mai sunt răspunsul la orice problemă. În 2019, nu mai poţi creşte un copil dacă nu ştii despre puseele de creştere, despre salturile mentale, dacă nu aduci acasă un consultant în alăptare, dacă nu ai sistem de purtat copilul sau dacă nu ai cumpărat pentru bebe haine din lână merinos şi câte şi mai câte altele. Şi, chiar afli câte ceva despre toate astea de la o prietenă foarte bună care a născut cu doar câteva luni înaintea ta, nu ajungi să le dai cu adevărat importanţă până nu ajungi cu bebeluşul acasă.

Acum 14 ani şi azi. Ce diferenţă!

Acum 14 ani situaţia era puţin diferită. Eram proaspăt căsătoriţi, cu o casă în reconstrucţie, astfel că locuiam cu părinţii mei când a venit pe lume băieţelul nostru cel mare. Pe lângă ajutorul soţului, o aveam pe mama pentru absolut orice. Curăţenie, mâncare, sterizilat biberoane, spălat rufe, adormit copilul când soluţiile noastre erau epuizate şi multe altele. Acum mă întreb… oare eu ce făceam, că-mi amintesc că eram tare obosită!!

Acum nu mai avem acelaşi ajutor. Ajunsă acasă cu bebeluşa, primele zile mi s-au parut teribil de grele. În spital reuşisem să alăptez foarte puţin; şi din cauza mea, dar şi din cauza politicii spitalului care a pompat mult lapte praf în burticile micuţilor. În primele zile acasă, pe lângă stresul privind adaptarea la noul mediu, bebeluşa mea a avut nevoie de ceva timp ca să se obişnuiască doar cu laptele matern. Trecerea de la laptele praf la cel matern s-a tradus prin dureri de burtă, ore nedormite, plâns mult, scădere în greutate şi lipsa scaunului. Bebeluşei mele de doar 5-6 zile i se întâmplau toate astea simultan.

În timpul scurt în care ea reuşea să doarmă eu citeam, citeam, şi iar citeam despre cum aş putea să o ajut mai bine. Aşa am aflat despre sâmburii de cireşe încălziţi şi puşi pe burtică, pentru a-i ameliora durerile, despre regula celor 90 de minute între reprizele de somn ca să adoarmă mai uşor şi despre grupurile de mame de pe reţelele de socializare.  Scopul lor: să se ajute între ele, cred că mai mult psihic, să se încurajeze şi să se susţină. Toate trecem prin experienţe asemănătoare, deşi niciun copil nu seamănă cu altul şi nicio zi nu seamănă cu alta.

Cel puţin cinci treziri pe noapte

Dacă o noapte trecea cu bine – cu reprize cât mai lungi de somn şi mai puţin de cinci treziri, aveam speranţa că şi ziua va fi la fel. De puţine ori a existat o astfel de continuitate.

În prima lună, bebeluşa mea a luat în greutate doar 750 de grame, dar 7,5 cm!!!. Asta, în condiţiile în care majoritatea copiilor câştigă până la 4 cm în primele patru săptămâni de viaţă. Aproape că o vedeai cum se lungeşte de la o zi la alta. Iniţial am crezut că îi intră hăinuţele la apă, dar abia când a măsurat-o pediatra am înteles exact ce era un puseu de creştere. Până atunci, părea doar o expresie pompoasă. Semnalele pe care corpul ei mic le transmitea şi pe care eu nu le înţelegeam apăreau acum extrem de clar. Organismul ei mic trecea prin nişte transformări incredibile, lungindu-se într-un timp atât de scurt cu aproape 15%.

Salturi mentale

Salturile mentale înseamnă deprinderile pe care le acumulează bebeluşul, progresele neurologice pe care le face. Simplul fapt că te urmăreşte cu privirea, sau că se uită într-un punct fix, că râde când îţi recunoaşte faţa sau că îşi bagă pumnul în guriţă – toate sunt rezultatul unor transformări neurologice.

Însă salturile mentale şi puseele de creştere se succed şi uneori se suprapun astfel că ajungi să crezi că nu mai prinzi câteva zile sau nopţi liniştite decât când o fi copilul la liceu. De-aia ajung unii părinţi să creadă că aceste perioade pentru copii sunt salturi mentale şi pentru părinţi căderi mentale ☺.

 

Am rămas datoare cu consultantul în alăptare, sistemele de purtat şi lâna merinos, dar revin în scurt timp. Promit. Toate articolele mele le găseşti la rublica: Viaţa cu un bebeluş.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, abonează-te la newsletter pe banda portocalie de mai sus. Mulţumesc pentru prietenia ta. :)

You may also like...

1 Response

  1. Mihailescu Alexandra says:

    Trebuia sa ai acest stres in”trend” (aud si citesc aceleasi stereotipuri penibile). Deci copilul era foarte ok,,citisei tu ceva si trebuia sa te panichezi, altfel ce mai vorbeai cu mamele pe grup si in parc? Mai bine spune ne cate mii de lei ai dat pe la pediatri si consultantii in alaptare ca sa ti spuna niste lucruri pe care puteai sa le judeci in mod normal , asta daca nu erai ocupata cu panica. Pana la urma trebuie sa traiasca si astia, clienti sunt destui. Ma gandesc, or avea actele falsificate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>