Riscăm să deschidem școlile doar pentru o lună

Întotdeauna vreau să văd părțile bune ale fiecărui lucru. Mă încăpățânez să fac asta, deși uneori e incredibil de greu. Cum e și în cazul deciziei luate în privința deschiderii școlilor.

Teoretic, e bine că județul, autoritatea sanitară și școala au libertatea de a decide cum să înceapă anul școlar. Sunt regiuni cu mai multe cazuri, sunt altele în care răspândirea virusului nu pare atât de periculoasă. Sunt școli cu mai puțini elevi și mai multe resurse, la fel cum sunt școli mult mai aglomerate. Descentralizarea e logică.

Dar ea vine la pachet cu o responsabilitate uriașă. La nivelul fiecărei școli, al fiecărui angajat de la Direcțiile de Sănătate Publică și al fiecărui membru din Comisiile județene pentru situații de urgență. Iar eu nu cred că putem fi responsabili. S-a văzut asta mai ales în ultimele luni. Și nici nu avem exercițiul de a gândi cu mintea proprie. Am așteptat mai mereu să vedem ce spun autoritățile centrale și ne-am conformat fără nicio tresărire. Descentralizarea deciziilor și asumarea răspunderii pentru deciziile luate se învață. În timp. Numai că noi o experimentăm acum pe copii, în cea mai dificilă și mai periculoasă perioadă cu putință.

sursa foto: freepik.com

Dacă în descentralizare mai văd o parte bună, în împărțirea pe culori a județelor nu văd niciuna. Verdele, mai ales verdele mă îngrijorează. Verdele care spune că în zonele cu o rată a infectării scăzută copiii merg la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bucureștiul e verde, spre exemplu. Dar aici, medicii ne spun la televizor că nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă, iar bolnavii sunt mutați în spitale din alte localități. În Bucureștiul acesta, copiii se vor așeza în bănci ca și cum tot ceea ce am trăit până acum a fost un film SF la sfârșitul căruia am închis televizorul și ne-am văzut mai departe de viață.

Să nu mă înțelegeți greșit.
Îmi doresc mult de tot să se ducă elevii la şcoală în septembrie. Cred că au nevoie de colegii lor, de profesori, de glumele din curtea școlii, au nevoie să mai stea puțin deoparte de ecrane, au nevoie de viața lor de puști veseli și fără griji. Au nevoie să fie veseli şi mai puţin singuri.

Dar îmi doresc şi mai mult să fie în siguranţă.

Dar cum poți să trimiți copiii la școală în aceleași clase cu peste 30 de elevi, în care se învață chiar și în trei schimburi? Oricât ar fi de verde județul, tot e nevoie ca în clase să fie maximum 15 elevi ca să poți să asiguri o distanță mai mare între bănci, ca să poți controla mai ușor copiii în pauze, ca să ai timp să îi îndrumi pe toți la baie se spele pe mâini. Ca să poți să faci mai ușor o anchetă epidemiologică dacă ar fi cazul și ca să nu infectezi o clasă întreagă dacă unul dintre ei s-ar îmbolnăvi.

Oricât de mică ar fi rata de infectare într-un județ, copiii tot trebuie să se spele pe mâini. Și cum poți să faci asta când școlile primesc un buget infim pentru materiale de curățenie? Când au puține doamne de serviciu care abia dacă făceau față înainte, darămite acum, când ar trebui să și dezinfecteze după fiecare tură de copii? Doar 17,66 de lei pe lună primește o școală pentru materiale de curățenie, conform unui raport al Curții de Conturi din 2018. Mă îndoiesc că lucrurile s-au schimbat semnificativ de atunci. Vedem asta cu ochii noștri. Am străbătut multe școli din București și în foarte puține am găsit săpun la baie. Acum ar trebui să fie peste tot, plus dezinfectant de calitate, plus șervețele, plus suficiente doamne de serviciu cu suficiente materiale de curățenie.

Cum e posibil să spui că e în regulă să se ducă toți, buluc, la școală? Și dacă părintele simte că nu îi este copilul în siguranță la ore, ce poate face?

Cred că scenariul hibrid – prezență fizică și online, alternativ – ar trebui să se aplice inclusiv în zonele considerate sigure.

Clasele pot fi împărţite în două. Fiecare grupă va veni la şcoală pe rând, câte două săptămâni. În restul timpului va urmări online orele sau va primi din partea profesorilor materiale cu ceea ce au predat la clasă. Nu ar fi nevoie de profesori sau de spații în plus.
Orele pot fi scurtate, astfel încât să existe o pauză mai mare între clasele primare care învaţă dimineața şi gimnaziul de după-amiază. În pauza aceasta s-ar putea aerisi şi dezinfecta şcoala.

Sigur, greul va cădea pe umerii profesorilor şi ai învăţătorilor, care trebuie să facă jonglerii între predarea clasică şi cea online.

Sigur, poate că elevii nu vor parcurge toată materia, cu orele scurtate și prezența alternativă la școală.

Poate că părinții vor trebui să își ajute în continuare copiii și să fie profesorii de acasă.

Dar măcar așa nu riscăm să deschidem școlile doar pentru o lună, așa cum e foarte posibil să se întâmple dacă nu pregătim lucrurile cu responsabilitate și grijă pentru sănătatea copiilor.