Să ne luăm timpul înapoi! Măcar puţin.

Mereu trebuie să facem ceva sau să mergem undeva. Mereu e câte o problemă care trebuie rezolvată, întotdeauna ne învârtim, alergăm, ne întoarcem ca să plecăm din nou.

Ne trezim atât de devreme şi ne culcăm atât de târziu. Şi totuşi, orele trec ca şi cum nici n-ar fi fost. Zilele se duc şi ele. Rar, mult prea rar, apucăm să ieşim din vârtejul ăsta nebun şi să facem ceva pentru noi. Ceva care să ne placă, oricât de simplu şi irelevant ar fi. Ceva care să ţină timpul pe loc doar pentru noi şi să ne facă să zâmbim.

Pentru mame e şi mai greu. Infinit mai greu. Doar cine nu e mamă nu ştie asta.

Dar tocmai de aceea e atât de important să ne luăm timpul înapoi măcar o oră, măcar câteva minute. Măcar o zi la câteva luni. Oricât de puţin, numai să simţim că nu suntem maşini programate de dimineaţa până seara. Că acolo, înăuntrul nostru, mai e puţin spirit, puţină seninătate, puţină putere, puţină gândire, puţină introspecţie, puţină umanitate.

Simt nevoia, tot mai des în ultima vreme, să îmi iau timpul înapoi. Şi să dau cu el de pământ, să îl îmblânzesc şi să îl bag în buzunar. Şi apoi să îl folosesc aşa cum vreau. Nu pentru serviciu, nu pentru colegi, nu pentru salariu, nu pentru mâncat, cumpărături, spălat, drumuri, maşină, claxonat, ţipat, verificat teme, călcat, curat…

Măcar o oră, măcar câteva minute, hai să facem ceva ce nu trebuie. Eu aş citi o carte pe o bancă în parc, m-aş uita la copii cum se joacă, m-aş plimba fără scop pe străzi cu case vechi, aş asculta jazz într-o cafenea frumoasă. Voi? Voi ce aţi face?