Salvaţi povestea de seară!
Cuibăriţi în pătuţul moale, copiii aşteaptă cu nerăbdare povestea pe care părinţii le-o citesc înainte de culcare. Adorm liniştiţi cu gândul la ponei, zâne, piraţi şi Ilene consânzene. Scena aceasta e tot mai rară. Părinţii duc vieţi din ce în ce mai agitate şi încetează să le mai citească poveşti copiiilor când aceştia sunt încă foarte mici. Pentru ei, consecinţele sunt grave: povestea de seară este cea care le insuflă dragostea pentru lectură.
Studiul realizat în Marea Britanie de grupul editorial Scholastic a arătat că cei mai mulţi dintre părinţi nu mai citesc copiilor de când aceştia pot silabisi singuri. Asta deşi cei mici iubesc timpul pe care îl petrec alături de părinţi la povestea de seară. Este un moment în care simt, cu toate fiinţa, dragostea lor.
Povestea de dinainte de culcare dă lecturii o încărcătură emoţională. Experienţa aceasta nu ar trebui să se oprească brusc şi de la o vârstă fragedă.
spune Catherine Bell, director al Scholastic.
Pentru copii, este mai mult decât o simplă poveste citită cu voce tare. Este unul dintre tot mai rarele momente când părintele îi acordă atenţie lui şi numai lui. Hai să nu ne oprim să le citim poveşti, chiar dacă au împlinit 6 ani, 8 ani, 10 ani…
Articol bazat pe studiul Scholastic Kids and Family Reading Report 2015 (sursa foto deschidere: library.villanova.edu)
REDUCERI MASIVE PENTRU IEPURAŞUL DE PAŞTE. PROFITAŢI DE PREŢURILE MICI.
Jucării cu Dragoste – magazin online de jucării creative
COMENTARIILE TALE