Secretul din spatele râsului de copil

Una dintre cele mai frumoase amintiri cu Sofia foarte mică este momentul în care a început să râdă pentru prima dată. Avea câteva luni, nu ştiu exact câte. Nici nu stătea bine în fund, o aşezam sprijinită de spătarul canapelei. Îi cumpărasem un măgăruş de pluş şi i l-am arătat. Atunci a râs prima dată. Nu mai era doar un zâmbet, ca până atunci, era un râs uşor, dar toată faţa îi râdea, iar ochi i se făcuseră mari, miraţi şi ei de zgomotul acela ciudat pe care îl făcea şi pe care îl auzea acum pentru prima dată.

Pentru copiii foarte mici, râsul este mai întâi o stare fizică şi este legat de lucruri pe care le văd. Ei râd la un animal de pluş, ca Sofia, la o jucărie, la un joc cu marionete. Copiii râd şi pentru că imită râsul adulţilor. Nu ştiu despre ce e vorba, nu îşi dau seama că râd, dar râd cu toată faţa. Acest tip de umor precede dezvoltarea limbajului.

Încă de când sunt foarte mici, copiii încep să îşi dea seama că, prin râsul lor, îi fac şi pe adulţii din jurul din jurul lor să râdă. Iar asta le place.

Yvonne Wren, profesor de limbaj şi comunicare la Universitatea din Bristol şI cercetător în acest domeniu

Când încep să vorbească, copiii îi fac pe adulţi să râdă atunci când stâlcesc cuvintele, când le dau înţelesuri inedite sau le folosesc în contexte nepotrivite. Acest lucru se întâmplă în jurul vârstei de doi, trei ani, iar această etapă coincide cu jocurile de rol în care copiii se implică din ce în ce mai mult în aceasă perioadă a vieţii lor.

Ca să fie capabili să spună glume şi să îi facă pe adulţi şi pe alţi copii să râdă în mod conştient, copiii trebuie să îşi exerseze imaginaţia. Trebuie să fie capabili să îşi dea seama cum să pună în context, să realizeze că multe cuvine pot avea înţelesuri diferite, trebuie să îşi dezvolte vocabularul astfe încât să fie capabili să exprime idei şi să descrie situaţii. Aceste deprinderi sunt însuşite treptat, mai ales după vârsta de trei, patru ani, când copiii pot spune propoziţii şi chiar fraze.

Odată ce îşi dau seama de posibilităţile pe care le au şi de modul în care îi pot amuza pe cei din jurul lor, copiii sunt de neoprit. Pentru ei, umorul este mai important decât ne imaginăm. Ei vor să ne facă să râdem, vor să ne facă să ne simţim bine în prezenţa lor. Umorul este un mod în care copiii încearcă să fie în centrul atenţiei şi care îi face să se simtă că fac parte dintr-un grup. Prin umor, copiii capătă încredere în sine şi îşi dezvoltă abilităţile de comunicare.

Sursa informaţiilor: Children start trying to make us laugh from a surprisingly young age, The Conversation