Cărţi pentru copii la Gaudeamus
Cărţile pentru copii sunt din ce în ce mai frumoase. Am văzut multe ediţii reuşite la târgul Gaudeamus. Iată câteva dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult.
Cărţile pentru copii sunt din ce în ce mai frumoase. Am văzut multe ediţii reuşite la târgul Gaudeamus. Iată câteva dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult.
Manualele nu vor arăta altfel până când nu simplificăm materia şi nu înţelegem că imaginea şi grafica explicativă sunt cele care te fac să reţii o informaţie.
Engleza se învaţă mai uşor dacă cei mici încep să citească singuri. Au nevoie de poveşti simple, texte scurte şi clare. Câteva exemple de astfel de cărţi.
În refugiul lor cu cărţi, copiii vor citi mai mult şi cu mai multă plăcere. Iată câteva idei pe care le putem realiza uşor şi care încap în orice cameră.
Copiii iubesc cărţile pline de mistere, scene amuzante şi eroi. Numai dacă ştim ceea ce le place, îi vom putea ajuta să devină marii cititori de mâine.
Programa şcolară pentru cei mici e prea săracă în poveşti, exact la vârsta poveştilor. E puţin orientată către lume, tocmai când copiii se uită curioşi în jur.
Nu e uşor să găseşti cărţi cu texte scurte, interesante şi scrise cu un corp mare de literă. Dar tocmai de acest tip de cărţi au nevoie piticii care au început de curând să citească singuri.
COMENTARIILE TALE