Sofia mă mai întreabă uneori cum o văd eu în viitor. Mă uit la ea şi mi-e imposibil să îi răspund. Eu o văd tot ca un boţ de om, un grăunte de fetiţă gângurind la măgăruşul ei de pluş. (P)
Izolarea e greu de suportat, mai ales pentru copii. Iar perioada dificilă nu pare să fi trecut deloc. Copiii au nevoie de noi mai mult decât oricând. (P)
Pentru mine e cea mai frumoasă, mai plină și mai intensă perioadă a vieții mele. Sunt sigură că și pentru voi este la fel, nu-i așa?
Ne e greu nouă, ca părinţi, dar sunt convinsă că celor mici le este şi mai greu în perioada aceasta lipsită de activitate, de contact cu prietenii, de ieşirile în oraş sau în parc. Cum îi ajutăm?
Sub masca de indiferenţă şi pretinsă nepăsare, copiii noştri chiar sunt îngrijoraţi. De-adevăratelea. Nici şcolile închise nu îi bucură la fel ca o vacanţă adevărată.
E fizică senzaţia asta pe care o trăiesc, e ca un fior, ca o tresărire, ca o emoţie dulce, ca o îndrăgosteală adolescentină. E o căldură care îmi umple sufletul instantaneu.
Interviu cu Dumitru Prunariu, singurul român care a călătorit în spaţiu. Vorbeşte despre extratereştrii, dar şi despre copii, părinţi, şcoală şi profesori.
Aud des întrebarea aceasta, deşi nu există zi în care să nu îi spun Sofiei că e cel mai minunat copil din lume. E o întrebare care ascunde multe nevoi şi dorinţe.
Am numărat de câte ori spun Hai! în fiecare dimineaţă de şcoală şi m-am îngrozit. De cât de mult ne cicălim copiii şi îi împovărăm cu graba şi grijile noastre. (p)
De multe ori ne uităm la ei şi nu îi vedem. De multe ori îi auzim, dar nu îi ascultăm cu adevărat. Şi ei se simt singuri, chiar dacă sunt la doi paşi de noi. (p)
Rar, foarte rar, secunda noastră devine eternitate. Iar când se întâmplă, viaţa asta nu mai pare fără sens.
Nu e uşor să îţi tratezi copilul ca pe egalul tău, cum nu e uşor să recunoşti că ai tot atât de multe lucruri de învăţat de la el pe cât are el de la tine.
COMENTARIILE TALE