Nu există doi copii la fel. De ce să îi comparăm între ei?
Aud frecvent în jurul meu mame care îşi compară bebelușii cu ai altor mame şi îşi fac apoi griji. Dar niciun copil nu seamănă cu altul. De ce să îi compărăm?
Aud frecvent în jurul meu mame care îşi compară bebelușii cu ai altor mame şi îşi fac apoi griji. Dar niciun copil nu seamănă cu altul. De ce să îi compărăm?
E greu să găsești mereu lucruri noi de făcut cu un bebeluș în casă. Mai ales că orice joc ar fi nu le captează atenția mai mult de câteva minute. Izolarea asta ne-a pus imaginația la grea încercare.
În primele şase luni nicio zi nu seamănă cu alta. Dar, ce să vezi? Nici în următoarele luni nimic nu se repetă, ca să poţi şi tu să te obişnuieşti cu ceva.
Vrei să te plimbi cu căruciorul prin oraş? Chinuie-te să te uci în tramvaiele vechi, caută trotuare fără maşini parcate, fereşte-te de şoferii care te aleargă pe zebră.
Chiar dacă nicio zi nu seamănă deloc una cu cealaltă, iar asta te înnebuneşte, împreună formează săptămâni şi luni care trec repede. Mult prea repede.
Nu cred că ăsta e rolul unui frate mai mare, să-l crească pe cel mic. Nu cred că așa se construiește acea legătură între ei, ci mai degrabă aşa se fisurează.
Ştiţi filmele în care mama îi dă lapte bebeluşului, îl sărută, îi şopteşte “Noapte bună!” şi închide uşa? Înduioşător. Doar că mie nu mi s-a întâmplat niciodată.
În primele luni cu bebeluşul acasă ajungi să crezi că nu mai prinzi câteva zile sau nopţi liniştite decât când o fi copilul la liceu.
COMENTARIILE TALE